A murit Mihai Leu. Fostul campion mondial de box avea 56 de ani

Fostul campion mondial de box și campion național la raliuri, Mihai Leu, a murit marți. Acesta avea 56 de ani și fusese diagnosticat cu cancer de colon în urmă cu mai bine de un deceniu.

Mihai Leu a fost internat de urgență și la finalul lunii aprilie, când a fost adus de urgenţă din Hunedoara la Spitalul Fundeni din București, cu un elicopter SMURD.

Mihai Leu a pierdut lupta cu boala, după 11 ani

Mihai Leu suferea de cancer de peste zece ani. Acesta a descoperit primele probleme după un consult mai amănunțit la Viena, în 2013-2014. De atunci, fostul campion se afla în evidența Institutului Clinic Fundeni, unde a fost internat de mai multe ori.

Acesta a suferit două operații în București și a efectuat chimioterapie și tratament, inclusiv la Viena, reușind inițial să învingă boala

Afecțiunea a revenit la final de 2023–decembrie 2024, când cancerul a recidivat și a necesitat noi intervenții chirurgicale la Spitalul Fundeni.

În decembrie 2024, a suferit complicații postoperatorii, inclusiv o hemoragie internă și a fost transferat de urgență cu elicopterul SMURD la Fundeni, unde a fost internat în Secția de Terapie Intensivă și a trecut printr-o perioadă critică, fiind intubat și monitorizat continuu.

Cine a fost Mihai Leu

Mihai Leu a fost un exemplu rar de excelență sportivă în două discipline diferite: campion mondial la box (neînvins) și campion național la raliuri, transformându-se ulterior într-un promotor activ al motorsportului din România.

Mihai Leu s-a născut pe 13 februarie 1968, Hunedoara. A început boxul la 8 ani și şi-a câștigat locul în echipa națională. A fost campion mondial juniori în 1987.

În 1987, a fugit în Germania ascuns într-un TIR, unde a continuat boxul ca profesionist. El s-a întors în România după Revoluție.

În perioada 1991–1997 a luptat profesionist sub numele Michael Löwe, fiind neînvins în 28 de meciuri. În 1997, a cucerit centura WBO la welterweight și a apărat-o o dată, apoi a surprins lumea retrăgându-se ca neînvins, din cauza unei accidentări grave la braț.

După box, fiul pilotului Nicolae Leu s-a orientat către automobilism: debut în raliuri în 1994, a devenit campion național vicecampion în 2001 și campion absolut în 2003, la volanul unui Hyundai Accent WRC.

Până în 2008 a fost pilot activ, apoi a devenit team‑manager al echipei Jack Daniel’s Rally Team în Campionatul Național de Raliuri.

Mihai Leu era căsătorit cu Anna, cu care are un fiu, Marco, născut în 1993, care este sportiv de iarnă și co‑organiza evenimente alături de tatăl său..citeste tu mai departe aici: https://www.antena3.ro/actualitate/a-murit-mihai-leu-fostul-campion-mondial-de-box-avea-56-de-ani-750268.html

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *