Dr. Călin Mărginean – Doresc să scot în evidenţă, printr-o paralelă, datele comparative dintre cele două cure: cura naturală (prescurtată prinCN) şi cura radio/chimioterapică (prescurtată prin CRCT). Sunt convins că în urma examinării comparative a paralelei de mai jos, veţi vedea de ce am motive temeinice pentru care să recomand …
Citeste mai multDezamagiri de edil: La Caransebes, unii consilieri sunt împotriva ideii de comunitate
Primarul Municipiului Caransebeş, Felix Borceanu, este dezamăgit de felul în care unii aleşi al cetăţenilor, lucrează pentru oraş şi implicit, pentru cei ce i-au trimis să-i reprezinte în forul local. La împlinirea a patru luni de la alegerile din vara, noul primar al Caransebesului a ajuns la concluzia că unii …
Citeste mai multScrisoare deschisă: blocarea CETA, o șansă pentru democrație
Scrisoarea deschisă adresată domnului preşedinte Iohannis şi domnului prim-ministru Ciolos prin care li se solicită să profite de blocarea momentană a CETA pentru a cere eliminarea ,,capitolului Investiţii” din tratat, astfel încât drepturile corporaţiilor să nu fie mai presus de cele ale cetăţenilor. Domnule președinte Klaus Iohannis, Domnule prim-ministru Dacian …
Citeste mai multPopa vrea impozite majorate cu pâna la 500% la apartamentele nelocuite din Reșița
Ultima veste cu care primarul Reșiței vine în fața locuitorilor urbei este una mai puțin plăcută pentru cei care fie locuiesc în străinătate și au apartamente nelocuite în oraș, fie muncesc de ani de zile în alte țări și au lăsat locuințele goale. Astfel că, apartamentele nelocuite de mai mulți …
Citeste mai multCum se misca piata financiara: Leul s-a apreciat față de principalele valute
Tendința regională de apreciere față euro și decizia Guvernului de a solita Curţii Constituţionale avizul în privința Legii conversiei în lei a creditelor în franci elvețieni, au asigurat combinația care a permis leului să se întărească în fața principalelor valute. Cursul euro a scăzut de la 4,5057 la 4,4909 lei, …
Citeste mai multSedinta ordinara a Consiliului Judetean Caras Severin va avea loc luni
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a dispus convocarea unei ședințe pentru data de 31 octombrie 2016, ora 12.00, cu următoarele proiecte incluse pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 8.751,20 mii lei din excedentul bugetar, pentru acoperirea temporară a golurilor de casă- Secțiunea de …
Citeste mai multCa la noi – la nimenea! Foștii consilieri locali au plecat acasă cu tot cu tabletele primite. Tabletele înapoi sau contravaloarea lor.
Foștii consilieri locali au plecat acasă cu tot cu tabletele primite pe când erau în funcție în vechea legislatură. Primarul Ioan Popa cere acum tabletele de la cei care nu le-au restituit până în momentul de față, sau plata contravalorii acestora. Seviciul de achiziții publice din cadrul Primăriei Reșița a …
Citeste mai multPrioritatea nr. 1 pentru Primaria Resita – Refinanțarea creditelor cu dobânzi mari
Primăria va angaja o firmă de consultanță financiară pentru refinanțarea creditelor existente și care în prezent au dobânzi prea mari. Primarul Ioan POpa a inițiat un proiect privind angajarea unei firme de consultanță privind refinanțarea unor credite pe care Primăria le are la BCR și Raiffeisen Bank cu dobânzi dezavantajoase …
Citeste mai multCRIZA MARE SI AICI – CONTINUĂ ANGAJĂRILE LA POMPIERI!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin organizează concursuri de recrutare personal din sursă externă pentru ocuparea următoarelor posturi vacante: – subofiţer administrativ principal în cadrul Serviciului Logistic – Compartimentul Tehnic, – subofiţer administrativ principal în cadrul Serviciului Logistic – Compartimentul Administrativ, – ofiţer I în cadrul Serviciului …
Citeste mai multVIDEO Scene biblice la Bocsa – Manastirea Sfantul IIie invadata de milioane de buburuze
Maicile de la mănăstirea Sfântul Ilie din Bocşa au ajuns la exasperare: de câteva zile, asupra mănăstirii s-a abătut un nor de buburuze care au acoperit tot. Imaginile sunt de-a dreptul șocante și groaza iți intră în suflet când vezi că pereţii clădirilor din complexul monahal , biserica, altarul de …
Citeste mai mult
Info CS