Romania furata pas cu pas – Asa s-a intamplat si cu UCMR

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, la data de 24.05.2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul însoţit de documentaţia din care au rezultat date şi indicii cu privire la săvârşirea de către …

Citeste mai mult

Carasul sub cod galben de ploi si vreme rea

Revin ploile! Cea mai mare parte a țării se va afla sub cod galben de ploi, vijelie, descărcări electrice și chiar grindină. Începând de azi de la ora 15.00, până miercuri, la ora 21.00, cea mai mare parte a țării, inclusiv județul Caraș-Severin, se va afla sub atenționarea meteorologilor. Se …

Citeste mai mult

Sus, sus, sus la vârfuri sus: TĂRICEANU urmarit penal de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Braşov au dispus efectuarea în urmăririi penale față de suspectul POPESCU TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, preşedinte al Senatului, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În ordonanța procurorilor se arată că, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce …

Citeste mai mult

CELE MAI FIDELE FEMEI, ÎN FUNCȚIE DE ZODIE

Femeia TAUR Nativa acestei zodii este o persoana loiala si nu apreciaza minciuna, chiar daca in spatele ei se ascund intentii bune. Este o persoana corecta, fidela si ii plac relatiile de lunga durata, in care domneste sinceritatea si comunicarea. Femeia FECIOARA Este foarte serioasa in ceea ce priveste relatia …

Citeste mai mult

Premiul „Alexander Tietz” pe anul 2016, înmânat în Austria

La Graz în Austria, în capitala Landului austriac Stiria, în cadrul unei ceremonii festive, a avut loc înmânarea Premiului „Alexander Tietz“ pe anul 2016 dnei Elisabeth Thalhammer și dlui ing. Gerhard Krajicek pentru merite deosebite în sprijinirea etniei germane din Banatul Montan. Premiul anual, cea mai importantă recunoaștere acordată de …

Citeste mai mult