Analiza financiara infocs.ro – Căderea lirei sterline a tras leul în jos

Perspectiva unui “Brexit” dur, care ar restricționa accesul Marii Britanii la piața unică a Uniunii Europene, a provocat s​că​derea lirei sterline față de dolar la minimul ultimilor 31 de ani, efectele negative fiind preluate de moneda unică dar și de cele de la marginea zonei euro.
Lira sterlină a scăzut la 1,274 dolari, respectiv la 87,30 penny/euro, minim care nu mai fost atins din august 2013.

Pe piața locală, cursul euro a crescut de la 4,4484 la 4,4576 lei, o medie mai ridicată, de 4,4621 lei fiind atinsă în 29 august. Deschiderea s-a făcut direct pe apreciere pentru euro, la 4,4510 – 4,4520 lei, maximul ședinței fiind de 4,4590 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau cuprinse între 4,4550 si 4,4580 lei.

Menținerea aversiunii față de risc la un nivel ridicat ar putea împinge euro spre 4,47 lei, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui august. La deprecierea leului pot contribui și îngrijorările legate de noi iniţiative legislative care ar afecta băncile, în cazul în care inițiativa privind conversia creditetele în franci elvețieni va trece de comisiile de specialitate din Parlament, care va genera creșterea cererii de euro.
Dolarul american a profitat de aprecierea față de euro iar cursul a urcat spectaculos de la 3,9591 la 3,9957 lei, cotațiile din piață crescând de la 3,965 la 3,998 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa la 1,091 – 1,095 franci/euro, a crescut insesizabil, de la 4,0764 la 4,0768 lei.
Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro, cea poloneză la 4,296 – 4,304 zloți iar cea maghiară la 307,4 – 308,2 forinți.

Perechea euro/dolar a scăzut la 1,1151 – 1,1216 dolari, ca efect al deprecierii monedei britanice dar și al declarației făcute de Loretta Mester, președinta filialei Fed din Cleveland, care a afirmat că este posibilă o creștere a dobânzii-cheie la ședința FOMC de luna viitoare.

Aprecierea monedei americane s-a reflectat și în scăderea prețului unciei de aur în piața specializată de la Londra, la 1.310 dolari, la fixingul de ieri dimineață.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​

Comments

comments

Powered by Facebook Comments