Analiza financiara infocs.ro Săptămână de apreciere pentru leu

Deciziile luate de Curtea Constituțională (CCR) privind Legea dării în plată dar și solicitarea făcută de Guvern către aceeași CCR privind constituționalitatea Legii conversiei creditelor în franci elvețieni au mulțumit sistemul bancar, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 4,5057 la 4,4909 lei și a încheiat săptămâna la 4,4978 lei, când s-a manifestat pe piețele internaționale o scădere a apetitului pentru risc, în condițiile în care cererea mare a ridicat randamentul bonurilor de Trezorerie americane cu scadența la 10 ani la maximul din luna mai.

Tranzacțiile din ultima ședință a perioadei s-au realizat între 4,494 și 4,505 lei, cu închiderea la 4,502 – 4,505 lei. Celelalte monede din regiune au avut o tendință descendentă mai mare decât cea a leului.
Cursul dolarului american a atins la începutul intervalului maximul ultimelor nouă luni, de 4,1396 lei. După o scădere la 4,1160 lei, media de la finalul intervalului a fost stabilită la 4,1238 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,095 și 4,132 lei.

Media monedei elvețiene, care s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,081 și 1,086 franci/euro, a crescut la începutul perioadei la 4,1629 lei, maxim al ultimelor trei luni dar a scăzut la sfârșitul ei la 4,1452 lei.

În următoarele săptămâni evoluția leului va fi influențată de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, implicit de decizia Rezervei Federale americane privind nivelul dobânzii sale cheie, iar apoi de intrarea în campania electorală locală și de eventuale derapaje legislative cu tentă populistă. Nu trebuiesc neglijate efectele Brexitului sau criza în care se află sistemul bancar secundar din Italia sau Portugalia.

Perechea euro/dolar a scăzut în 25 octombrie la 1,0851 dolari, minim care nu a mai fost atins din martie, după care prudența investitorilor a urcat euro la finalul perioadei la 1,0893 – 1,0991 dolari, când piețele americane s-au închis 1,0897 dolari.

Scăderea dolarului a fost provocată de anunțul lui James Comey, șeful FBI, că va fi redeschisă ancheta privind mesajele email ale candidatului democrat la președinția SUA, Hillary Clinton. Această a pus în umbră faptul că economia SUA a crescut cu 2,9% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai bun rezultat din ultimii doi ani, susţinut de exporturi şi investiţiile în stocuri ale companiilor.
Analiza cuprinde perioada 24 – 28 octombrie​

Comments

comments

Powered by Facebook Comments