Producție record de căpșuni de grădină la Lăpușnicu Mare. Grădina familiei Vidu aflată în mijlocul satului a oferit în acest an o producție impresionantă de căpșune, spre bucuria gospodarilor și a celor din jur. De sub frunzele de un verde închis, din tufe sănătoase, ies căpșunile de un roșu aprins, rubiniu de Lăpușnic.
În gospodăria familiei Vidu din Lăpușnicu Mare, începutul verii a venit cu o surpriză plăcută. Căpșunile s-au făcut din belșug, mai multe și mai frumoase ca în alți ani, transformând grădina într-un adevărat spectacol al naturii. Totul fost pregătit și lucrat de mâna gazdelor. De la săpatul grădinii și până la îngrășarea solului cu bălegar putred și plantarea fir cu fir a stolonilor, A urmat eliminarea buruienilor și a dăunătorilor, totul cu sapă și zeamă de var și piatră vânătă, ca în timpurile vechi. Și asta doar acolo unde a fost nevoie.
Acum, după luni de muncă și grijă acordată culturii, rezultatele sunt pe măsură. Fructele sunt de toate mărimile, roșii, parfumate și dulci, iar recolta depășește cu mult așteptările gospodarilor. Bucuria este cu atât mai mare cu cât producția din acest an este considerată una dintre cele mai bogate de până acum.
Familia Vidu spune că o parte din căpșune vor fi transformate în gem de casă, păstrând astfel aroma verii pentru lunile reci de iarnă. Restul recoltei va ajunge la prieteni și vecini, într-un gest care păstrează vie tradiția solidarității și a bunei înțelegeri dintre oamenii satului. O altă parte a căpșunelor este vândută celor care doresc un fruct curat, fără poluare și chimicale, spun membrii familiei, mândri de rezultatele obținute.
La rândul lor, căpșunarii de Lăpușnic vor primi și ei de la vecini miere de albine, fructe sau produse agricole pe care ei nu le produc.
Povestea familiei Vidu este încă o dovadă că munca, răbdarea și dragostea pentru pământ sunt răsplătite din plin. La Lăpușnicu Mare, recoltă bogată de căpșune aduce nu doar satisfacția unei munci bine făcute, ci și bucuria de a împărți roadele cu cei din jur.
Într-un colț al Văii Almăjului, căpșunile au devenit în această vară simbolul belșugului, al generozității și al gospodăriei autentice. Și acest rod bogat cu aroma de camp și muncă poartă numele de rubiniu de Lăpușnic.
Un reportaj de Adi Neagu





Info CS