Aproape fără nici un ajutor din partea Statului Român, părintele Bojan duce limba si tradiția românească mai departe

Hai să nu ne mai ascundem după vorbe și să o spunem ,,pe a dreaptă” cu ce se întâmplă cu mii de români din Serbia, din Valea Timocului. Acolo se duce o politică de Stat de deznaționalizare și asimilare forțată a românilor din Timoc. De la ,,frecușurile birocratice” de zi cu zi și până la măsluirea și infulențarea recensămintelor asupra populației, totul este o luptă de înfrângere a românismului din Serbia. Inclusiv ,,spargerea” unității românești cu ajutorul serviciilor speciale. Și cu toate acestea, încă există o lumină a sperantei: Școala Românească și cuibul de vulturi al părintelui Bojan.

,,Şcoala de duminică din Malainița” – a fost înfiinţată cu câţiva cetățeni sârbi de etnie română din zona Negotinului din Ţinutul Timocului, la iniţiativa MARELUI ROMÂN, părintele protopop al Daciei Rispensis, Bojan Aleksandrovici cu singurul ajutor al Institutului Eudoxiu Hirmuzachi. Adevărul este că în ziua de azi, este foarte greu să fii cetățean sârb de etnie română în Valea Timocului. Părintele Bojan Alexandrovic, protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului de Est, este cel mai mare luptător pentru drepturile românilor din această zonă. Preotul insistă pentru introducerea limbii române în şcolile din Serbia şi luptă împotriva discriminării pe care o acuză românii de acolo.

Adică, să fii un bun cetățean al țării tale, dar de altă etnie și care să fie lăsat să-și ducă tradițiile strămoșești mai departe. Nu insităm prea mult pe această temă, cei ce au urmărit infocs.ro au putut afla câte ceva din lupta dusă de cetățenii sârbi de etnie română din Timoc pentru păstrarea spirituatății românești, pentru ași putea păstra identitatea națională și culturală. NU li se dă voie să aibă școli elementare în limba română, se duce o politică dură de deznaționalizare și asimilare forțată și nu de puține ori s-a ajuns la intimidări și chiar amenințări- sub toate formele: de la șicane polițienești și birocratice și până la …gloanțe trase în casele CETĂȚENILOR SÂRBI DE ETNIE ROMÂNĂ. Nu vlahi.

Adăugăm doar că până în urmă cu vreo zece ani – timp de peste 200 de ani, până să apară părintele Bojan, românii din Valea Timicului, se rugau la Dumnezeu pe dealuri și prin păduri și se închinau la copaci pe care era prinsă o icoană. Fiindcă nu li s-a dat voie nici măcar atât, să aibă o biserică a lor în care să se roage. Nici acum nu li se permite – din punct de veder legal, ei se roagă î…. garaje. Nu mai insistăm pe acest subiect pentru a nu strica această frumoasă zi de duminică, cu lucruri izvorâte din minți bolnave de asupritori. Mai adăugăm doar că acest tratament este aplicat românilor din Şerbia – asta în timp cetățenii români de etnie sârbă din România, se bucură de toate drepturile normale cu cele ale românilor de etnie ..română. Bani pentru biserici, bani pentru școli, bani pentru fel de fel de activități, în fine, lucruri normale pentru niște cetățeni ai Uniunii Europene. Felul de a se comporta al autorităților sârbești, precum și slaba activitate diplomatică a ambasadorilor români în Şerbia – ambasadori și consuli pe care i-a ,,durut în pix” de ceea ce s-a întâmplat cu românii din Şerbia, ne-a adus în stadiul în care politica de stat a vecinilor este un de denaționalizare forțată și de asimilare cu orice preț a românilor din Şerbia.

Iată ce spune părintele Bojan pe pagina sa de facebook: ,,La Mănăstire, după slujbă învățam să scriem și să citim în limba noastră! Dacă aceia care trebuie să ne dea să învățam în școală limba noastră nu vor să ne dea, noi- vom înființa cu ajutorul Domnului, școli pe lângă mănăstirile și bisericile noastre, școli înființate de Biserica Neamului nostru- Biserica Ortodoxă Romană. Cursurile au loc imediat după ce copiii primesc Sfânta împărtăşanie și se sfârșesc către finalul Cuvântului de învățătură rostit de preot, după Sfânta Liturghie”.

Copiii studiază elemente de limba română, învață alfabetul latin, învață să scie și să citească românește, învață elemente de tradiţie, cultură, istorie și spiritualitate ortodoxă românească.
Copiii sunt viitorul familiilor noastre şi al Bisericii Ortodoxe. Importanta participării la Şcoala de duminică pentru copii, este de netăgăduit, căci educaţia religioasă contribuie la păstrarea şi transmiterea învăţăturilor de credinţa şi a tradiţiilor noastre ortodoxe strămoşeşti de-a lungul generaţiilor: ce înseamnă să fii român ortodox, cine suntem, care este istoria neamului nostru şi în ce credem şi nu în ultimul, rând care este menirea noastră. Totodată, copiii vorbesc şi limba romană şi se familiarizează cu datinile şi obiceiurile romaneşti.

Comentarii

comentarii

One thought on “Aproape fără nici un ajutor din partea Statului Român, părintele Bojan duce limba si tradiția românească mai departe

  • 17 aprilie 2016 la 22:46
    Permalink

    Acesti oameni trebuie sprijiniti, indiferent cum. Toate celelalte popoare din fosta Yugoslavie s-au deespartit de ei, acesta este motivul!!!!

Comentariile sunt închise.