Asane în parc şi pregătiri pentru marea spirala Yang a yoghinilor MISA din Tabăra Herculane

Peste 1500 de yoghini din toate colțurile țării, dar și de peste granițe, s-au adunat la Băile Herculane. Bărbați și femei, tineri și tinere sunt participanți la Tabăra – Simpozion MISA și deja sunt o prezență obișnuită în stațiune fiind aici pentru al 33-lea an consecutiv.

Primarul orașului Băile Herculane, Gheorghe Orza, a trecut personal pe la grupul de yoghini vrând să se convingă că totul este în regulă din punct de vedere al administrației publice locale. ,,Sunt zile cu o intensă activitate spirituală yoghină la Băile Herculane. Yoghinii au ocupat stațiunea în mare parte, astăzi cu greu mai putând fi găsit un loc de cazare. Unii locuiesc la hoteluri, alții la pensiuni iar o bună parte dintre ei locuiesc la localnicii din stațiune care pregătesc camere de închiriat. Asta nu înseamnă că turiștii care doresc să vină în stațiune în aceste zile nu au unde să se cazeze. Suntem pregătiți să primim cât mai mulți turiști. Unii vin de peste 20 de ani la aceiași adresă. Iar pentru iubitorii de natură, pe platoul Coronini există loc amenajat și pentru o mică tabără de corturi” a declarat edilul pentru infocs.ro .

Chiar dacă Platoul Coronini de deasupra Băilor Herculane este un loc aparte – adepții MISA și nu numai ei, consideră locul cu o încărcătură spirituală deosebită și l-au ales pentru meditațiile individuale, de grup în spirale, sau al practicării exercițiilor yoga – și în acest an, o altă parte a activităților tipic yoga – asane, se desfășoară în zonele verzi și parcul central din stațiune. Prezența lor este ceva obișnuit, doar vin aici de 33 de ani – așa că exercițiile lor nu mai miră pe nimeni. Localnicii trec în drumul lor pe lângă practicanții yoga, îi priesc câteva minute și își continuă drumul cu treburile lor.

,,În premieră, în acest an, turiștii și locuitorii orașului sunt invitați să se alăture yoghinilor în cadrul asanelor practicate în aer liber. Ba mai mult, deși este știut că la Spirala Yang de pe Platoul Coronini participă numai membrii iniţiaţi și legitimați ai taberei MISA, în acest an, cei interesați de yoga și această cultură a armoniei dintre minte, corp și natură, adică yoga, sunt invitați să INTRE ÎN SPIRALĂ CA PARTICIPANȚI, NU DOAR CA SPECTATORI” a declarat pentru www.infocs.ro instructorul yoga, Costică Cojocaru.

Citeste si

Tabără românească de muzică și cântec pentru pacea mondială la Rusca Teregova

Localitatea Rusca Teregova din județul Caraș-Severin devine, în această perioadă, un punct important pe harta …