Atentie cum lasati geamurile casei – TANAR CERCETAT PENTRU TENTATIVĂ DE FURT DIN LOCUINȚĂ

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 10.25, poliţiştii orașului Bocșa au fost sesizaţi de către o femeie din localitate despre faptul că aceasta a observat o persoană necunoscută în balconul locuinței, care intenționa să intre în apartament. În momentul în care a văzut-o, bărbatul a sărit din balcon, fugind printre blocuri.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului iar în urma cercetărilor efectuate, aceștia au identificat persoana bănuită de comiterea tentativei de furt, un tânăr în vârstă de 17 de ani, din Bocșa.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

Ø La plecarea de la domiciliu închideţi bine toate căile de acces în locuinţă!
Ø Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior!
Ø Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri)!
Ø Atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră!
Ø Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui!
Ø Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii!

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Comentarii

comentarii