Atentie la hotii din masini! Respectati cateva regului simple

Atentie la hotii din masini! Respectati cateva regului simple. În primele două săptămâni ale lunii septembrie a.c., Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că:

  1. În jurul orei 19.00, persoane necunoscute au pătruns într-un autoturism parcat în fața unui imobil, prin geamul portierei stânga față, lăsat deschis, iar din interior, de pe bord, dintr-un suport, au sustras un telefon mobil.
  2. În intervalul orar 11.00 – 15.00, persoane necunoscute au sustras suma de 2500 lei și 150 euro dintr-un autoturism ce se afla parcat pe stradă.
  3. Într-un interval de 3 zile în care autoturismul nu a fost utilizat de proprietar, persoane necunoscute au spart geamul de la portiera dreapta spate a autoturismului ce se afla parcat pe stradă iar din interior au sustras mai multe bunuri, rezultând un prejudiciu în valoare de aproximativ 6000 lei.

În toate cele trei cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Furturile din autoturisme sunt de obicei furturi oportuniste. Multe infracțiuni sunt comise sub impulsul momentului, hoții profitând de un geam deschis sau de bunurile de valoare lăsate la vedere în autoturisme, care atrag ca un magnet hoţii. Sunt dese situaţiile în care acţiunea infractorilor este uşurată şi de faptul că şoferii lasă portierele neasigurate. Cert este că acest tip de infracţiune poate fi prevenit dacă sunt respectate câteva reguli uşor de pus în practică.

 

Regula numărul 1: Asigurați permanent autoturismul prin încuierea portierelor, închiderea geamurilor şi a portbagajului, chiar dacă plecați doar pentru câteva minute. Altfel, veți rămâne uimit de cât de repede au acţionat hoţii.

Regula numărul 2: Nu lăsați bunuri la vedere în autoturism chiar dacă sunt sau nu de valoare. Majoritatea furturilor sunt favorizate de un astfel de comportament al proprietarului.Telefoanele mobile, sistemele de navigaţie, genţile, borsetele, portofelele sunt vizate în mod special.

Regula numărul 3: Alegeți cu grijă locul unde parcați. Este de preferat o zonă circulată, bine iluminată sau în spaţiile cu supraveghere video. Aceste locuri oferă un mai mare nivel de siguranţă.

Dacă aveți bunuri pe care vreți sau trebuie să le lăsați în autoturism, atunci acestea nu trebuie ţinute la vedere. Depozitați-le în portbagaj, ca primă opțiune, sau în torpedou chiar şi pentru perioadele scurte de timp în care lipsiți din autoturism.

În majoritatea situaţiilor pentru a comite furtul, hoţul provoacă distrugeri ale autoturismului (geamuri sparte, îndoiri sau ruperi ale portierelor, etc.) care măresc valoarea pagubei. Prejudiciul cauzat prin distrugerile provocate autoturismului poate fi, de multe ori, mai mare decât valoarea bunului sustras.

Comentarii

comentarii