BĂRBAT DE 39 DE ANI REȚINUT PENTRU VIOL ȘI VIOLARE DE DOMICILIU LA FÂRLIUG
Polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița au reținut pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă un bărbat de 39 de ani, domiciliat în județul Constanța, bănuit că în noaptea de 14 spre 15 octombrie ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 81 de ani din comuna Fârliug, ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere.
Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.10, cel în cauză ar fi pătruns în locuința femeii prin spargerea unui geam de la o cameră și ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale, împotriva voinței femeii, apoi a părăsit locuința, fiind identificat la scurt timp de polițiști.
Victima a fost transportată la spital, fiind examinată medico-legal și rămânând internată.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul de 39 de ani va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, iar în cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
Multumim !
Nu la Farliug sa produs incidentul .
La Scaius