Birocratia omoara Publicitatea Imobiliara la Resita VIDEO
Noul sediu al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Reșița mai are de așteptat. Deși anunțate cu aplomb, lucrările s-au împotmolit în birocrație, lipsa de finanțare și OUG 114.
Anul trecut directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Reșița anunța nu doar construirea unui nou sediu pentru instituția pe care o conducea ci reapariția în peisajul reșițean a unei clădiri istorice distruse și anume casa muncitorească, deoarece clădirea urma să fie amplasată pe terenul vechiului cinematograf, aceasta urma să aibă fațada fostei case muncitorești. Lucrurile păreau să meargă bine, însă anul acesta nu a fost unul cu noroc: întârzierea bugetului, reactualizarea prețului pe manoperă și birocrația au oprit lucrările de construcție.
Proiectul de peste 6 milioane de lei prevede şi construirea faţadei iniţiale a clădirii și avea ca termen de finalizare martie 2020. Casa muncitorească a fost contruită în 1936 prin munca şi contribuţia materială a muncitorilor de la UDR, a funcţionat ca cinematograf şi sală de spectacole, iar în 2002 a fost distrusă de un incendiu.
Datele prezentate privind constructia sediului OCPI nu reflecta realitatea, ci lipsa de interes a conducerii oficiului pentru realizarea acestui obiectiv foarte important atat pentru personalul OCPI cat si pentru municipiul Resita.
Ordonanta 114/2018 presupune actualizarea unor indici cu privire la costuri incepand cu luna ianuarie 2019 si nu luna iulie cand s-a realizat acest demers.
In mod nejustificat lucrariile realizate pana in luna decembrie 2018 nu au fost achitate desi OCPI a avut la dispozitie sumele necesare si mult mai mult.
Lucrarile au fost sistate din comoditate.