Biserici catolice deschise noaptea la Resita – De strajă la mormântul lui Iisus VIDEO

În Vinerea Neagră, la credincioșii romano-catolici din Banatul Montan, există o tradiţie veche de când lumea: în noaptea de vineri spre sâmbătă, bisericile rămân deschise toată noaptea. Tineri şi tinere, iar mai apoi adulţi şi bătrâni, stau de veghe şi fac priveghi în preajma mormântului simbolic din mijlocul bisericii unde ar fi trupul lui Cristos.

În tot acest timp, cei prezenţi se roagă, spun poveşti cu caracter biblic sau învaţă noi cântări bisericeşti. Ei stau pe rând câteva ore şi când au obosit, pleacă acasă – dar nu înainte de a le veni schimbul – adică, alţi oameni din comunitate.

Spre dimineaţă, la biserică vin credincioșii care fac pregătirile pentru cea mai însemnată ceremonie religioasă din an: învierea lui Iisus Cristos.

Citeste si

Bunul simț și buna creștere nu pot fi acoperite de rigiditatea unei uniforme a statului

Nu toate intervențiile polițiștilor se termină cu amenzi, dosare penale sau cătușe. Uneori se termină …