BREAKING NEWS Cod portocaliu de caniculă în Caraș Severin și Banat VIDEO

canicula intre blocuriAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare valabilă pentru zilele următoare când indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge
şi depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar în Banat vremea va deveni caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 35-39 de grade. De astăzi, a fost instituit codul portocaliu de canicula în zona nostră.
În aceste condiţii în care temperaturile ridicate constituie factori de risc pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi pot influenţa negativ  starea de sănătate a populaţiei, îndeosebi a celor din grupele vulnerabile, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a transmis primăriilor din judeţ ca la nivelul Comitetelor locale
pentru situaţii de urgenţă să fie monitorizată evoluţia indicelui temperatură-umezeală (ITU) în vederea iniţierii măsurilor operative de intervenţie.

Prin urmare, autorităţile administraţiei publice locale vor avea în vedere instalarea de corturi
şi activarea punctelor de prim-ajutor, în locuri umbroase, în spaţii identificate şi semnalizate vizibil,
pentru distribuirea de apă, în special în zonele intens circulate şi asigurarea în cadrul acestora a
unor condiţii optime de desfăşurare a activităţii, funcţionarea neîntreruptă a sistemelor centralizate
de distribuire a apei potabile, avertizarea populaţiei cu privire la întreruperea lucrului în aer liber
în miezul zilei, utilizarea panourilor de afişaj din localităţi pentru formularea de recomandări cu
privire la măsurile preventive necesare a fi luate de populaţie pentru a se proteja pe durata caniculei,
informarea organizatorilor de evenimente sportive, culturale sau comerciale cu privire la durata
şi intensitatea caniculei, pentru a lua măsurile adecvate, precum şi suspendarea pe timpul zilei
a manifestărilor sportive şi culturale care nu se desfăşoară în spaţii climatizate corespunzător.
De asemenea, se vor avea în vedere menţinerea condiţiilor corespunzătoare în taberele şcolare,
aplicarea măsurilor de prevenire a riscurilor la persoanele vulnerabile, dar şi acţiuni de prevenire a
producerii incendiilor, îndeosebi a celor de mirişti şi lizieră.

Biroul de presă

Comentarii

comentarii