Cadou cultural de mărțișor pentru femeile din Bocșa

Românii doresc piese de actualitate, în care să se recunoască, să se bucure de calități și să râdă de defecte. Iar spectacolul ”Triunghiul femeilor”, piesă scrisă și regizată de Rodica Popescu Bitănescu exemplifică cel mai bine acest lucru. E comedie ! Trei doamne elegante și misterioase au o întâlnire enigmatică, într-un salon ciudat la ora șapte. Nu știu unde se află, de cine sunt așteptate și care șapte, dimineața sau seara. Toate trei. Și când se întâlnesc trei femei, bănuiți ce urmează. Intrigi, minciuni , adevăruri, discuții pro și contra. Și totul pe comedie. Trei actrițe excelente, interpretează cu talent, rafinament și inteligență scenică cele trei personaje – Rodica Popescu Bitănescu , Giliola Motoi și Ștefana Ionescu Darzeu.

Spectacolul va avea loc în data de 02.03.2016, cu începere de la orele 18,00, în sala de spectacole a Casei Orășenești de Cultură din Bocșa, fiind astfel un cadou pentru toate doamnele și domnișoarele din localitate (și nu numai!), organizatorii evenimentului cultural – Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa și Casa Orășenească de Cultură – făcând astfel o invitație la deconectare prin comedia ”Triunghiul femeilor”.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!!!

Vă așteptăm cu drag să petrecem clipe agreabile în compania doamnei Rodica Popescu Bitănescu și a colegelor domniei sale, acum la început de Mărțișor, iar domnii sunt invitați să ofere un „cadou vesel” celor mai iubite ființe,FEMEILE, completând astfel acest „triunghi”…Femeia, Teatrul și Comedia!!!
Cu stimă și considerație,

Ioan LIUȚ – Șef Serviciu

Comentarii

comentarii