Acum, de Ziua Pompierilor, dar și în fiecare zi, vă mulțumesc pentru fiecare sacrificiu făcut în folosul nostru, al tuturor!

„Ce vrei să te faci când o să crești mare? Pompier, doctor, polițist, jandarm, aviator…” erau și sunt cele mai dese răspunsuri… Au fost și au rămas în linia întâi: pompierii, doctorii, polițiștii… salvatorii noștri…

Astăzi, cu sinceritatea copilăriei un gând bun de Ziua Pompierilor într-un recunoscător: La Mulți Ani! Am crescut mari și datorită lor…

Într-o lume aflată într-o permanentă schimbare, sunt unele lucruri ce nu se schimbă niciodată sau nu ar trebui să se schimbe: vocația, pasiunea și dăruirea pentru ceea ce faci.

Istoria consemnează data de 13 septembrie ca Ziua Pompierilor din România ce evocă sacrificiul ostaşilor pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu care, în anul 1848, au scris o pagină de devotament şi demnitate naţională.

Lupta din Dealu Spirii a rămas în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei şi o afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române.

Actualitatea ne demonstrează că a fi pompier este mai mult decât o meserie, este iubire față de oameni și față de tot ceea ce ne înconjoară.

Acum, de Ziua Pompierilor, dar și în fiecare zi, vă mulțumesc pentru fiecare sacrificiu făcut în folosul nostru, al tuturor!

Deputat, Ion Marcel Vela

Președinte PNL CS

Citeste si

Târgul de toamnă de la Bocșa, de pe șesul Neu Werk, a readus la viață o tradiție de peste 150 de ani VIDEO

Tradiția târgurilor din Bocșa este cunoscută în tot Banatul, dar și dincolo de granițele acestuia. …