Căldura și canicula din ultimele zile, au afectat culturile agricole

Nu a prea plouat la timp peste Banatul Montan în acest an. În unele zone, mai ales de la Bocșa încolo spre Măureni, chiar este secată. Cultivatorii de porumb – în primul rând și nu numai, nu ştiu dacă vor mai putea scoate în toamnă producţia pe care au avut-o în anii trecuţi. Oamenii s-ar mulțumi și cu jumătate, dsar numai să se facă și aia dacă nu plouă.

Legumele care nu au fost udate, au avut de suferit de pe urma secetei. Astfel, culturile de cartofi – sunt în parte compromise dacă nu plouă. De fapt, oamenii spun că dintre toate acestea, cele mai grav afectate sunt culturile de porumb şi cartof.

Grâul, orzul şi triticalele, nu au fost afectate așa de rău de secetă, dar dacă nu va ploua, va fi jale. Cei ce au terenurile agricole – mai degrabă grădinile pe lângă surse de apă, se mai descurcă udând în fiecare seară. Mai grav este acolo unde apa este departe de grădini iar oamenii aduc apa cu butoaiele și udă fiecare plantă în parte, cu cana, ca să nu risipească apa.

Oamenii se tem că din cauza secetei producţia va scădea, iar în toamnă vor creşte preţurile la alimente. Credincioșii au vorbit deja cu preoții ca aceștia să facă slujbe speciale de ,,dezlegare a ploilor” fiindcă altfel – va fi jale.

Comentarii

comentarii