Când pui lupul paznic la oi – USR trage din nou semnalul de alarma VIDEO

Ne întrebăm pe bună dreptate cu toții cum a fost posibilă distrugerea pădurilor din Caraș- Severin. USR a tras nenumărate semnale de alarmă, a facut zeci de interpelări adresate Ministerului Mediului, a inițiat în Parlament DNA -ul Pădurilor.

Toată lupta noastră însă este în zadar dacă cei îndreptățiți să vegheze la respectarea legii sunt mâna în mână cu hoții de lemne.

În urmă cu câteva zile polițiștii au identificat o rețea de 7 persoane care provin din localitățile Tirol, Forotic și Șemlacul Mare. Printre cei șapte se află și Nicolae Marișescu, candidatul propus de PNL pentru Consiliul Local Doclin, care este și pădurar la Ocolul Silvic Bocșa Română. Potrivit presei acesta s-ar ocupa de mai mult timp cu astfel de ilegalități, după cum spun oamenii din comună, el deținând o camionetă cu care transporta lemnele tăiate.

Andrei Plujar, candidat la Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, trage un semnal de alarmă afirmând că “efectele defrișărilor le resimțim cu toții, nu doar în Caraș-Severin. Agenția Europeană de Mediu a avertizat România că este pe locul întâi la decesele cauzate de poluare. 19% din decesele înregistrate anual în România sunt legate de poluare și efectele schimbărilor climatice.”

Comentarii

comentarii