In Caras Severin, mai putine infractiuni rutiere, dar mai multi hoti
Un tânăr din Bocșa a furat vreo jumătate de kilogram de aur, un altul din Glimboca, o butelie și o drujbă iar o femeie din Valiug, aproape 10.000 de lei. Și ceva euro.
În cursul zilei de 10 decembrie a.c., poliţişii au reţinut un tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi.
Iniţial, poliţiştii de la Poliţia Oraşului Bocşa au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o locuinţă situată pe strada Ion Vidu mai multe bunuri reprezentând bijuterii şi două perechi de pantofi. La câteva zile după sesizare a fost identificat B.D., în vârstă de 23 de ani, din Bocşa, fiind recuperate 320 de grame de bijuterii.
Din investigaţiile efectuate s-a constatat că tânărul este bănuit şi de comiterea altor şapte infracţiuni de furt din locuinţă sau societăţi comerciale, toate săvârşite pe raza oraşului Bocşa.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 decembrie a.c., să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
·
Un alt furt a fost sesizat poliţiştilor de la Postul de Poliţie Glimboca. Proprietarul unui sălaş a sesizat faptul că i-au fost sustrase o butelie şi un motofierăstrău mecanic, bunuri în valoare de aproximativ 1400 de lei.
În cadrul cercetărilor efectuate a fost identificat S.G., în vârstă de 24 de ani, tânăr bănuit de comiterea infracţiunii.
Bunurile au fost recuperate însă cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
·
În cursul zilei de 10 decembrie a.c., Postul de Poliţie Văliug au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o locuinţă o borsetă în care se aflau peste 9000 de lei şi 370 de euro.
Poliţiştii au identificat-o pe M.L., în vârstă de 42 de ani, bănuită că a sustras borseta. Bunul a fost predat părţii vătămate, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 90%. Cercetările continuă în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
·
Nu a vrut să-i fie recoltate probe biologice de sânge
În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în după-amiaza zilei de 10 decembrie a.c., pe bulevardul Republicii din municipiul Reşiţa a fost oprit pentru control un autoturism.
Din verificările efectuate s-a constatat că la volan s-a aflat B.V., în vârstă de 62 de ani. Bărbatul a declarat că nu poate fi testat cu aparatul alcooltest din cauza unor probleme medicale. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru recoltarea unei probe biologice de sânge, însă a refuzat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care se prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.