Caravana Regională a Fondurilor Europene 2014-2020, la Reșița

Caravana Regională a Fondurilor Europene 2014-2020 în Regiunea Vest a venit la Reșița cu un seminar județean de informare privind oportunitățile de finanțare pentru perioada de programare 2014-2020. Au fost astfel prezentate oportunitățile de finanțare prin POR, PNDR și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

”Suntem în faza finală de aprobare a programelor, fază finală care nu va mai suporta modificări. Deja sunt ghidurile în consultare. Este vorba despre ghidurile din administrația publică”, a precizat Sorin Maxim, Director General ADR Vest. Acesta a mai spus că noile programe vin cu o abordare simplificată pe anumite paliere și cu posibilități mai ușoare de oținere a finanțărilor.
Ce nu s-a schimbat din vechiul program de finanțare este zona de drumuri și zona de educație și cei care doresc finanțări pe aceste zone își pot deja pregăti proiectele.

Pentru investițiile publice sunt alocate aproape 2 miliarde de euro. Noul PNDR vine cu un nou mod de abordare și noi tipuri investiții, dar și noi tipuri de beneficiari.
”Dacă pe 3.2.2 aveam proiecte integrate, vreau să vă punctez că pe noul program, pe măsura 7.2 care este infrastructură rutieră și apă-canal, vom avea proiecte simple, mai puțin apă-canal care este considerat proiect integrat și conform directivei 60 de apă-canal cel care care depune proiect pentru apă automat trebuie să depună pe același traseu și canalul”, a precizat Margareta Rodica Roicov , director general adjunct Centrul Regional pentru Finațarea Investițiilor Rurale 5 Vest.
Nu mai apar investițiile în energie și gaze care erau înainte pe măsura 3.2.2, acestea fiind eliminate.

Pe infrastructura educațională, tot pe măsura 7.2 sunt incluse ca proiecte de finanțare grădinițele și ca o noutate sunt incluse și liceele de profil, iar pe infrastructura socială sunt creșele și școlile de tip after-school.

Pe submăsura 7.6 care se adresează componentei culturale sunt incluse clădirile monumentele culturale de tip B și ca o noutate apar așezămintele monahale de tip B. Ca tip de investiție sunt incluse drumurile spre așezămintele monahale, dar care vor primi finanțare în condițiile în care realizează și modernizarea așezământului monahal, nu numai drumul.

Pe proiectele generatoare de venit intervin modificări de la 70% procent de cofinanțare la 80% cofinanțare, iar entitățile publice generatoare de venit sunt finanțate 100%.
Caraș-Severin este un județ care stă bine la proiectele pe măsurile mari și din 140 de proiecte existente 42 sunt ale județului. Toate acestea au fost proiecte pe infrastructură, dar și câteva pe domeniul agricol și silvic.

O mare parte din programul de infrastructură mare preia din axele prioritare ale Programul Operațional Sectorial de Mediu și se defazează o parte din investițiile care nu se pot finaliza până la 31 decembrie 2015 și care vor putea fi finalizate în perioada de programe 2014-2020.
Infrasctrucutra mare finanțează atât proiectele de infrastructură rutieră, mediu, cât și structura energetică.

Fostul Program Operational Sectorial de Mediu se continuă și în perioada de programe 2014-2020, astfel se pot continua investițiile mari în domeniul alimentărilor cu apă, canalizare și stațiile de epurare. Noutatea este că aceste investiții se pot realiza chiar și pentru sate unde numărul de locuitorilor poate fi de minim 2000 de locuitori. În vechiul program minimul pentru astfel de investiții era de 10.000 de locuitori, adică aici intrau doar orașele.

În perioada 2014-2020 se continuă în Caraș-Sevrin axa prioritară pentru deșeuri și protecția mediului privind ariile protejate și rețeaua Natura 2000, dar și investiții privind combaterea riscurilor la inundații.

Comentarii

comentarii