Târgul de la Neu Werk – un cartier la orasului Bocsa cunoscut de localnici ca ,,Targul de vite de la Bocşa, atrage an de an tot mai mulţi participanţi. Acest targ se ţine anual, dar strict la mijlocul lunii mai şi la el participă producători agricoli, crescători de animale, meşteşugari, …
Citeste mai multAdministratie
Noaptea muzeelor la Caransebeș a fost un succes
Istoria, scoasă la lumină în Noaptea Muzeelor. Deschiderea oficială a manifestării a avut loc la ora 18, în holul Muzeului caransebeşean, în prezenţa directorului instituţiei, dr. Adrian Ardeţ, dar şi vizitatori dornici să vadă cele opt expoziţii deschise cu acest prilej . Programul a cuprins mai multe teme: Lindenfeld – …
Citeste mai multNemulțumirea clocotește la Oțelu Roșu-siderurgistii de la Combinatul Ductil Steel se pregătesc de proteste
Cei peste 400 de angajaţi de la Ductil Steel Oţelu Roşu au petrecut Sărbătorile de Paşti fără un leu în buzunare. Ba, mai mult, în toată această perioadă, salariaţii Combinatului au trebuit să depună, până în data de 16 mai, inclusiv, dosarele pentru intrarea în şomaj la sediul Agenţiei Locale …
Citeste mai multVIDEO Dascălii învățăcei- studenți la medicină și-au învățat foștii profesori tehnici de prim ajutor
Dascălii învățăcei- studenți la medicină și-au învățat foștii profesori tehnici de prim ajutor. Foşti elevi ai liceului “Traian Vuia” din Reșița, actuali studenţi la medicină, şi-au învăţat astăzi profesorii să acorde primul ajutor în situaţii de urgenţă. Evenimentul s-a desfăşurat în parteneriat cu Crucea Roşie filiala Caraş-Severin. După prezentarea teoretică …
Citeste mai multErwin Țigla reprezintă Reșița la Seminarului internațional al minorităților din Stiria- Austria
Vineri, 17 mai 2013, a debutat la Casa Europei „Karl Brunner” din Neumarkt, Stiria / Austria, cea de-a 48-a ediție a Seminarului internațional al minorităților, care reunește în acest an invitați din mai multe țări ai Europei precum România, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Bulgaria și bineînțeles țara gazdă, Austria. După cuvintele …
Citeste mai multVIDEO Tăticii au sărbătorit prin muncă, alături de pici ,,Ziua Tatălui în Grădinița PP 8”
Mare sărbătoare mare la Grădinița “Floarea-Soarelui” din Reșița. Grădinița PP8-așa cum figurează ea în acte, a fost mai aglomerată ca niciodată. Ba, parcă a mai fost odată așa atunci când a venit Moș Crăciun la Grădiniță, dar parcă vineri a fost mai multă lume. Culmea este că de această dată, …
Citeste mai multEXCLUSIV VIDEO Nervi și cozi de sute de TIR -uri la intrarea în Caransebeș pe DE 70
Cozi de kilometrii cu sute de tir-uri la intrarea în Caransebeș. Traversarea orașului a devenit un chin și pentru șoferi și pentru localnici. ȘI astea toate fiindcă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a decis ca de azi să închidă circulația în perioada 17.05.2013 – 31.07.2013, pe …
Citeste mai multVIDEO De la vorbe la fapte: a început castrarea câinilor din padocul de la Lupac
Reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor “WIOCA” (Wings of Care) din Elveţia se află pentru a doua oară în municipiul Reşiţa. Cei de la WIOCA vor fi oaspetii orasului nostru timp de 5 zile, perioada in care vor avea intalniri cu primarul orasului , precum si cu alte persoane implicate in …
Citeste mai multDin nou și iarăși, pentru a treia oară într-un an, autocentura Caransebeș a fost închisă
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, în perioada 17.05.2013 – 31.07.2013, se închide circulaţia rutieră pe traseul Variantei Ocolitoare a Municipiului Caransebeş km 0+320 – 9+158, în vederea executării lucrărilor de reparaţii la pod km 7+374. Închiderea circulaţiei intră în vigoare începând …
Citeste mai multVIDEO Lalele de Reșița- Simfonia lalelelor …….în copacii din parcurile reşiţene
Gingășie și culoare, flori galbene tivite cu turcoaz și frunze verzi catifelate. Toate într-o mare de lumină a soarelui puternic și călduros de jumătate de mai. Acesta este spectacolul pe care îl poate vedea ori și ce reșițean dacă vine în Parcul de la Mociur și privește cei doi tulipani …
Citeste mai mult
Info CS