Ce se întâmplă cu banii?! Inflația obligă băncile centrale să își modifice politicile
Leul și-a menținut stabilitatea în ciuda situației încordate existente pe piețele de acțiuni și pe cele obligatare, provocate de creșterea inflației și războiul din Ucraina.
Turbulențele au determinat BCE să organizeze miercuri o întâlnire surpriză a guvernatorilor din țările care fac parte din zona euro, pentru a discuta condiţiile din piețe, la mai puțin de o săptămână după ce a decis să nu modifice dobânzile în zona negativă.
Cursul monedei unice a crescut marginal de la 4,9439 la 4,9449 lei, în timp ce transferurile se efectuau în culoarul 4,944 – 4,95 lei.
Modificările din piața monetară au fost reduse, dealerii așteptând finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale și eventualele decizii care urmau să fie luate de BCE.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat pentru a doua ședință consecutivă la 6,15%, nivel care a mai fost atins la începutul lui decembrie 2012.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat miercuri de la 6,29 la 6,30%, valoare comparabilă cu cea înregistrată în prima parte a lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,47 la 6,49%.
Întâlnirea BCE a apreciat euro la 1,0411 – 1,0508 dolari, după scăderea de marți sub pragul de 1,04 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,7337 la 4,7162 lei.
Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,043 – 1,048 franci/euro iar media ei a coborât de la 4,77 la 4,7299 lei.
Lira sterlină a continuat să fie afectată de anunțul privind scăderea în primul trimestru a PIB cu 0,3%, astfel că media ei a scăzut de la 5,7384 la 5,7005 lei, cu o zi înainte de ședința de politică monetară a Băncii Angliei.
Scăderea cererii de metal galben din partea Chinei și a altor state asiatice, majorarea dobânzilor și a inflației, aprecierea monedei americane și temerile apariției recesiunii la nivel mondial și a unei crize alimentare, provocată de războiul din Ucraina, au coborât cotațiile la 1.814 – 1.827 dolari/uncie. În aceste condiții, prețul gramului de aur a scăzut de la 277,5769 la 276,8945 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,6642 zloți/euro iar a celei maghiare la 398,50 forinți/euro.
Degringolada criptomonedelor a continuat și miercuri. Bitcoin a atins un minim al ultimelor 18 luni de 20.079 dolari iar ether unul de 1.015 dolari.
Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până miercuri la ora 14.