Ce se mai întâmplă prin județ: se circulă ilegal, se fură din birouri și se taie pădurea

catuseleMoped neînmatriculat şi conducător fără permis

În timp ce executau serviciul de supraveghere îndrumare şi control al
traficului rutier in seara zilei de 29.01.2013, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei
Oraş Bocşa au oprit un moped care circula pe strada Libertății din localitate, fără
a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că mopedul nu este
înmatriculat în circulație, iar conducătorul mopedului nu posedă permis de
conducere pentru nici o categorie.
Cercetările continuă faţă de numitul O Adrian de 18 ani din Bocșa,
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul
care nu posedă permis de conducere.

Furt din avutul privat

În dimineața zilei de 29.01.2013, Poliţa Oraș Bocșa a fost sesizată de către
numita T Elisabeta cu privire la faptul că în perioada 28/29.01.2013 persoane
necunoscute au pătruns prin forțarea ușii principale de acces într-un birou
notarial situat în Bocșa, iar din interior au fost sustrase mai multe bunuri valoarea
prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 10000 lei.
În urma activităților efectuate după numai câteva ore de la sesizare, a fost
identificat autorul furtului, în persoana numitului B Florin de 17 ani, față de care
se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

Infracțiuni silvice

Cu ocazia unor acțiuni pe linie de silvicultură organizate pe raza județului,
au fost descoperite mai multe infracțiuni astfel:
În după-amiaza zilei de 29.01.2013, lucrători din cadrul Postului de Poliție
Berzovia au depistat pe numiții N Marius de 24 ani și D. Ovidiu de 27, care au
tăiat și sustras 1,5 mc arbori nemarcați esență salcâm din pădurea aparținând
Ocolului Silvic Bocșa Română.
Materialul lemnos a fost reținut în vederea predării către partea vătămată.

În data de 29.01.2013, polițiștii Secției 6 de Politie Rurala Bozovici,
împreună cu posturile de poliție comunale arondate, au identificat 3 utilaje
agricole tip tractor, care transportau material lemnos fără forme legale.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în data de 28.01.2013,
A. Ion de 36 ani, A Nicolae de 39 ani și S. Damaschin de 57 ani, s-au deplasat
în locul numit „Nergani”, de unde au tăiat de pe proprietatea fiecăruia mai mulți
arbori de esență salcie, fără a fi marcați în regim silvic.
În urma efectuării măsurătorilor de către tehnicienii silvici a materialului
lemnos transportat, s-a constatat un total de 11 metri cubi, care a fost lăsat in
custodie la Ocolul Silvic Bănia.
În cauză s-a întocmit dosar penal susnumiților sub aspectul săvârşirii
infracțiunilor tăiere și furt de arbori nemarcați.

Comentarii

comentarii

One thought on “Ce se mai întâmplă prin județ: se circulă ilegal, se fură din birouri și se taie pădurea

  1. cine fura asa ajunge cu catuse la miini . Dar mai este un fel de oamenii la parlament care fura din bogatiile tarii nu li se face nimic ca au imunitate.

Comments are closed.