Cine a furat Crăciunul? Mai este loc de Hristos în sărbătoare de azi a Crăciunului?

craciun mallConsumerismul, ateismul şi materialismul au atins cote alarmante în Uniunea Europeană. De câţiva ani Crăciunul, ca sărbătoare religioasă a Naşterii lui Hristos, s-a transformat într-o fiestă a cumpărăturilor. Lumea nu mai aşteaptă să meargă la slujba de la biserică de marele praznic, ci să se deschidă mall-urilor pentru o nouă frenezie şi omofonie a cumpărăturilor. Europenii se închină deja la supermarket în loc la Hristos. În toate mesajele publicitare, la radio, televizor, presa scrisă sau pe internet se exaltă venirea lui Moş Crăciun şi bucuria cumpărării unui nou produs din magazine, devenind un adevărat fetiş publicitar şi religios. Mai mult şi Moş Crăciun îmbrăcat în roşu şi alb, o invenţie comercială a companiei Coca-Cola din anii 30, a fost înlocuit cu Crăciuniţele dotate cu silicoane şi picioare lungi.
Fetiţa mea a observat că la şcoală nu mai învaţă colinde străbune -, care, iată, unele dintre ele sunt considerate „antisemite”, culmea aberaţiei şi prostiei unor odrasle de komisari de origine sovietică din anii 50 -, ci melodii americane în care se cântă despre fulgi de nea, reni, căţei şi bucuria luminiţelor de pe brad sau din magazine. Unde e Hristos? Lumea uită încetul cu încetul că sărbătoarea Crăciunului reprezintă Naşterea Domnului şi în mesajul milenar subliminal de fapt se exultă înfrângerea întunericului de către Lumină.
Deja în Letonia ţară membră a UE guvernul a respins o propunere a opoziţiei ca ziua de Crăciun să fie liberă, ajungându-se ca în perioada comunistă când est-europenii mergeau la serviciu de ziua Naşterii Domnului. Letonii au interzis în ţara lor Crăciunul pe motiv că este celebrat de ruşii ortodocşi pe stil vechi. Guvernul leton a încălcat astfel Cartea Europeană a Drepturilor Omului şi libertatea religioasă. În România ungurii şi saşii de religie romano-catolică au zi liberă de Paşte, conform legii. Mai mult, ei sunt liberi şi de Paştele Ortodox, aşa cum e firesc într-o ţară europeană şi tolerantă. Letonia este primul exemplu european de intoleranţă religioasă din UE, în care se experimentează un Crăciun fără Hristos. În aceste condiţii de intoleranţă religioasă şi de înlocuire a spiritului creştin cu consumerismul materialist şi ateu, UE începe să se asemene tot mai mult cu defunctul URSS, iar Bruxellul cu Moscova lui Lenin. Nu mai e mult şi Crăciunul va fi o sărbătoare interzisă în Uniunea Europeană ca pe vremea comuniştilor.

Ionuţ Ţene

Comentarii

comentarii