Concursul de şah “Memorialul Florescu” la Bocșa

Şahul, unul din cele mai frumoase şi interesante sporturi, numit pe bună dreptate „sportul minţii” ne-a adus nouă, românilor multe satisfacţii de-a lungul anilor. Nici oraşul Bocşa nu a fost ocolit de această dragoste pentru sportul minţii şi în localitatea noastră putem spune că şahul are mulţi iubitori dar şi practicanţi în acelaşi timp.

În localitatea noastră există de aproximativ şapte ani o asociaţie care se ocupă cu promovarea acestui sport, asociaţie care poartă numele unui mare iubitor dar şi îndrumător pentru generaţii de tineri bocşeni, FLORIAN VIRGIL FLORESCU, iar recent în Bocşa s-a deschis un club de şah coordonat de domnul Mihai Bolintiş (maestru al şahului) unde copii şi tinerii deprind tainele acestui sport minunat, club care activează la Casa Orăşenească de Cultură din Bocşa.

Primăria oraşului Bocşa, Consiliul local Bocşa şi Casa Orăşenească de Cultură, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de şah Caraş-Severin şi a Asociaţiei „Clubul de şah Florian Virgil Florescu” din Bocşa, organizează concursul de şah “Memorialul Florescu”. Competiţia se va desfăşura în data de 22.11.2014, începând cu orele 10,00 în sala de spectacole a Casei Orăşeneşti de Cultură şi se adresează amatorilor de şah de orice vârstă. Turneul se va desfăşura în sistem eleveţian.

Informaţiile şi înscrierile se pot face la sediul Casei Orăşeneşti de Cultură din Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr.43, tel./fax 0355/566.613 sau 0745.252.865 (domnul Valentin Florescu), e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com. Înscrierile sunt gratuite şi se pot face până în data de 21.11.2014, orele 14,00.

Aşteptăm iubitorii de şah din localitate, dar şi din judeţ, să-şi măsoare puterile aici la Bocşa, aducând astfel un omagiul celui care a fost profesor de matematică şi promotor al şahului bocşean FLORIAN VIRGIL FLORESCU.

Ioan LIUŢ – Şef Serviciu

Comentarii

comentarii