Copacii din jurul Reșiței sunt masacrati de hoti

Încă din vară ,,intreprinzătorii particulari” din anumite cartiere ale orașului, au tăiat copacii de esență tare. Sunt preferați salcâmul, stejarul și fagul fiindcă au lemnul dens și putere calorică mare. Acum, odată cu răcirea vremii, pădurile din jurul Reșiței sunt măcelărite cu precădere de către locuitorii cartierelor Câlnic, Dealul Crucii și Mociur. Dacă până acum se fura ,,mai pe ascuns” – în prezent s-a ajuns până acolo încât copacii sunt tăiați în ziua mare. La Câlnic, se fură și se taie pădurea de salcâm din apropierea haltei CFR. Cioatele se văd peste tot. Vecinii se tem să intervină fiindcă sunt amenințați în față. Autorii sunt rromii din cartier, de la marginea cartierului. Au terminat tot ce înseamnă lemn tare în zonă, din pădure se tem de pădurari și jandarmi ca să fure, așa că, au trecut la furat ,,în afara ghetoului”. Au pus ochii pe salcâmii din zona fostei halte CFR și au ajuns cu tăiatul până în poarta cimitirului.

Duminică, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag material lemnos, din fondul forestier situat în apropierea cartierului Dealul Crucii, din mun. Reşiţa.

Jandarmii cărăşeni- s-au deplasat la faţa locului, unde au surprins în flagrant patru persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, din mun. Reşiţa, care, cu ajutorul unui motofierăstrău, au tăiat mai mulţi arbori de pe picior, aproximativ 5 mc, din specia „salcâm”, în vederea transportării la domiciliu.

Celor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare, aceştia fiind susceptibili de comiterea infracţiunilor de ,, Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate“ – art. 107, alin. 1, din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic şi ,, Furtul de arbori … care au fost tăiaţi … din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional “ – art. 109, alin. 1, din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic.“, actele fiind înaintate I.P.J. Caraş-Severin, pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat părţii vătămate, respectiv Ocolului Silvic Reşiţa.

Comentarii

comentarii

One thought on “Copacii din jurul Reșiței sunt masacrati de hoti

  1. Să vedeţi ce distractiv va fi când va veni dealul peste ei. Şi vor dori ajutoare că doar sunt sinistraţi, nu?

Comments are closed.