Credincioșii ortodocși din Valea Almăjului au participat la Hramul Mănăstirii VIDEO

Sute de credincioși ortodocși din Valea Almăjului au fost prezenţi, duminică, la hramul Mănăstirii Tara Almăjului. La eveniment au participat un numă de 11 preoți și Părintele Episcop Lucian al Caransebeșului, care au săvârșit serviciul divin în fața mulțimii de credinciosi din Valea Almăjului, dar și din alte colțuri ale județului. Evenimentul s-a desfășurat în incinta așezământului monahal și a început în fața porții acolo unde credincioșii l-au întâmpinat pe ierarh. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul părinte episcop Lucian, alături de un sobor de preoți de pe Valea Almăjului și de la Episcopia Caransebeșului. Au fost aduse în mijlocul credincioșilor și moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina. Slujba s-a terminat în jurul orei 14:00, cu un moment înălțător de predică al Părintelui Lucian.

Piatra de temelie a acestui așezământ monahal a fost pusă acum 3 ani, reînviind astfel în acest loc tradiția monahală întreruptă în jurul anului 1459. Actuala mănăstire care se află la 2 km de Bozovici și a luat ființă din dorința și dragostea credincioșilor de a avea pe Valea Almăjului viață monahală. Un merit deosebit în construcția lăcașului, printre alții, îl are și părintele Petrică Zamela, care s-a ocupat personal ca această mănăstire să fie un punct de reper pentru frumoasă Țară a Miracolelor.
Un reportaj de Adi Neagu.

Comentarii

comentarii