Cresc ratele la credite! – Ce se întâmplă cu banii?!
După scăderea până aproape de 1,50% a dobânzilor interbancare în ultimele două săptămâni se manifestă o tendință de creștere a acestora. Este posibil ca BNR să fi ales calea scumpirii leului pentru a asigura un scut de protecție în jurul monedei naționale, care stagnează de la sfârșitul lui septembrie trecut sub pragul de 4,8750 lei.
Indicele ROBOR „over night” a crescut marți de la 1,76 la 1,78%, iar cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 1,61 la 1,68%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a sărit de la 1,64 la 1,71% iar indicele la 12 luni a urcat de la 1,75 la 1,77%. Această creștere va provoca o majorare a ratelor la credite, care va afecta buzunarele românilor care s-au împrumutat.
Reamintim că la începutul anului, indicele ROBOR la trei luni se situa la 2,03%, cel la șase luni la 2,10% iar indicele la 12 luni la 2,13% iar în 18 ianuarie banca centrală a decis să coboare dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 1,25%.
Evoluția perechii euro/leu a rămas pe aceleași coordonate creionate la începutul anului, 4,872 – 4,878 lei, iar media a urcat de la 4,8744 la 4,8747 lei.
Moneda unică a înregistrat a treia ședință consecutivă de scădere față de cea americană, la 1,1992 – 1,2051 dolari. Principalul factor al aprecierii dolarului, al cărui curs a urcat de la 4,0456 la 4,0535 lei, este reprezentat de modul mult mai rapid de vaccinare din Statele Unite comparativ cu cel mai lent din Europa, datorat birocrației de la Bruxelles.
Moneda elvețiană a scăzut marți la 1,10 – 1,104 franci/euro, analiștii anticipând o posibilă depășire a rezistenței de la 1,078 franci/euro. Cursul francului a scăzut de la 4,4299 la 4,4161 lei.
Lira sterlină a făcut un pas înapoi în fața euro, iar media ei a coborât de la 5,6459 la 5,6325 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut marți de la 227,1710 la 225,4539 lei, pe fondul reducerii constante a cererii de metal galben. Uncia de aur a coborât pe piețele specializate la 1.712 – 1.732 dolari, iar prețul futures a scăzut până la 1.705 dolari, ceea ce semnalizează o continuare a declinului. La nivelul ultimelor 52 de săptămâni, prețurile unciei au fluctuat între 1.450 și 2.089 dolari.
Monedele din regiune continuau să se deprecieze față de euro. Media celei poloneze a fost stabilită la 4,5345 zloți/euro iar a celei maghiare la 363,85 forinți/euro.
Bitcoin creștea marți pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 48.300 – 50.200 dolari, după scăderea de duminică la aproape 43.000 dolari.
Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00