Crima dintr-un pumn la Resita – Doi copii fara tata si doua familii distruse

Azi noapte, în jurul orei 22.40, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin 112 despre faptul că o persoană a fost agresată fizic și este inconștientă.

Echipajul deplasat la fața locului a stabilit faptul că în cursul serii, pe strada Calea Caransebeșului, a izbucnit un conflict spontan între doi bărbați de 19 și 32 de ani, din Reșița, care s-au agresat reciproc.

 În urma unei lovituri primite, bărbatul de 32 de ani a căzut la pământ, rămânând inconștient.
Acesta a fost preluat de echipajul de ambulanță, decedând ulterior.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Tânărul de 19 ani se află în custodia poliției.

În acest caz a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz. În funcție de rezultatul cercetărilor și al necropsiei se vor dispune  măsuri legale în cauză.

IPJ Caras Severin

Martorii oculari spun că între cei doi tineri, ar fi izbucnit o ceartă
spontană. Fiindcă i-a răspuns obraznic, bărbatul de 32 de ani, ar fi vrut să-l
lovească cu palma pe cel mai tânăr, dar acesta, fost sportiv – spun unele
surse, s-a ferit și l-a lovit pe bărbatul de 32 de ani cu pumnul în față.
Acesta s-a dezechilibrat și în cădere, s-a lovit cu capul de bordură rămânând
inconștient. Omul a decedat câteva minute mai târziu la UPU Reşita. Din păcate,
în urma lui, au rămas doi copii şi o nevastă. Cel mai mic, are abia cinci luni
şi nu îşi va cunoaște tatăl niciodată. Fetița este mai mare, și deși provine
dintr-o căsătorie anterioară a soției, el a crescut-o cu dragoste ca pe
propriul copil. Fiul își va cunoaște tatăl doar din fotografii. Omul lucra la o
fabrică de paste făinoase și era o fire foarte prietenoasă – dovadă mesajele de
condoleanțe și susținere ce curg pe pagina sa de facebook. Ca o ironie a
sorții, în cercul de prieteni, i spunea ,,Bordură”.

Cât despre agresor – S.A. acesta este un tânăr de 19 ani din Resita, fost
sportiv – spune el – și care se pare că a mai avut de lucru cu autoritățile.
Acesta se descrie ca fiind luptător, însă conform celor de la Clubul de lupte
din Reșița, acestă informație nu este reală.

Comentarii

comentarii

15 thoughts on “Crima dintr-un pumn la Resita – Doi copii fara tata si doua familii distruse

  1. Imi pare rau ce patit „Bordura”…Dumnezeu sal odihneasca in pace.Dar sincer eu in loku lui as fi procedat in felu urmator:As fi pus mana pe telefon ,sunam la 112 ,as fi chemat politia sa vina sa-si faca treaba si toate lucruriile ar fi fost fara nici un final tragik.Acel baiat care la lovit ,e clar ca nu a vrut sal omoare ,sigur in mintea lui nu era acest lucru,dar uite ca ceasu cel rau sia spus cuvantu,asa a fost sa fie ,ce e sa se intample se intampla,indiferent de situatie.Fiecare avem un destin si o soarat in viata.Destinu este unu care numai Dumnezeu il poate schimba iar soarat oameni buni sa stiti ca neo mai facem si noi cu mana noastra.Sincer imi este ciuda pe acest baiat”bordura”,ca daca statea linistit in casa ,acum era linga familia lui.Dar ma repet din nou,asa a fost sa fie ,atat ia fost scris ,toti suntem datori cu o moarte iar el din pacate atat ia fost.Pacata ca sfarsit atat de tanar si in acest mod.Lasati rautatile deoparte si analizati lucruriile mai cu multa gandire .Acel om a devenit criminal dintr-o prostie,nu ca el a vrut sa se intample asa.E simplu,”bordura” statea in casa ,acum era in viata.Ma gandesc ca mai bine cei care dadeau tare la muzica erau mai mari ca bordura si mai valabili la bataie ca atunci sigur finalul era unu mai fericit si poate nici macar nu ar fi coborat jos la ei.

  2. Asta este o greșeală si nici iel nu cred ca a vrut să îl omoare a fost doar o bătaie de stradă daca era cu adevărat sa il omoare aducea un cuțit și îl omora dar mai oamenii buni nu mai judecați lunea poate sa se întâmple ori si cui asa ceva acum si el si mâncat tinerețea in pușcărie hai sa mai zic ceva poti sa dai si o palmă la unul si cade cu capul de un gard si a murit lăsați băiatul in pace ca dumnz da cu subsemnatul la toți nu stii ce iti pregătește dumnz pentru ziua de maine sincer condoleante familiei indoliate

  3. Legitima aparare are alta semnificatie în cadrul legal…citeste ce trebuie facut ca sa fie declarată legitima aparare sau starea de necesitate

  4. Legitima aparare are alta semnificatie în cadrul legal…citeste ce trebuie facut ca sa fie declarată legitima aparare sau starea de necesitate

  5. Are 24 de ani nu 19 cum spune poliția! Am un bebelus si daca cineva pune muzica la 11 noaptea in fata geamului,normal ca ies afara,uite asa găsești un grup de copii si unu mai tare in gura sa arate la grup cine este el.Puscarie pe viata

  6. Cum să spui așa ceva liviu că a fost legitimă apărare de ce nu sa gândit înainte de a da cu pumnul este un criminal nenorocit iar trebui o moarte prin injecție letală un nesimțit de câine ăla nu e om praful să se aleagă de el de câine ogar nenorocit criminal infect iar trebui și la familia lui moarte să sufere și el cum suferă soția decedatului și copilași

  7. In sfarsit un om cerebral cu un comentariu logic.
    Baiatul de 19 ani a fost in legitima aparare daca Bordura a mers la el sa il loveasca. De ce nu a apela la politie daca a fost deranjat de muzica, ceilalti vecini nu au fost deranjati desi cu geamurile termopan nu prea vad cum poate cineva din exterior sa te deranjeze.
    Si eu sper ca autorul sa primeasca cu suspendare, ce rost are sa mai fie irosita inca o viata

  8. Omor din culpa și aia e… doua vieții distruse ,dar sa nu uitam ca asta e viața. E normal sa te aperi. Suspendare și dacă chiar va fii violent tot in pușcărie ajunge. Hai sa nu distrugem un copil pt ca a greșit prin faptul ca sa aparat. Eu sper sa nu ajungă sa facă pușcărie multă

  9. Daca esti Mutu care sta in Catanga, tovarasi cu Bordura, uite unde a dus drumul urmat de bordura, stiu ca ai stat si tu pe arest dar incearca sa inveti ceva din asta.

    Daca tu si tovarasii lui Bordura inca sunteti la nivelul la care nu vreti sa iesiti din starea de combinatozauri si bombardieri nu o sa evoluati.

    Uite concret ce s-a intamplat cu Bordura, legea pumnului e bidirectionala, azi o dai si maine o iei, oricine isi are nasul. Ce nu a luat bordura in calcul si nu cred ca iei nico tu sau tovarasii tai e ca voi nu sunteti de batai, nu va ajuta nici fizicul, nici iq-ul si nici foamea, voi sunteti smekeri daca sunteti 10 contra 1, individuali sunteti unul mai cocosat decat altul, daca va pune cineva sa alergati 1000 de metri pocneste inima in voi la cat de copti sunteti.

  10. Lasa ca a avut Adi IQ-ul mai mare si mers sa isi faca legea cum facea de obicei, acum si-a gasit si el nasul, pacat de familie dar e greu cand ai creierul cat aluna…Sisu liber cum zicea el.

    Daca esti asa inteligent, nu ti s-ar parea normal sa chemi politia sa rezolve problema? Suntem in jungla sa iesim noi si sa dam palme deoarece consideram ca avem dreptate?

  11. Duten ….. de sclav asta de mai sus de Lake ordinar cum sa minti in halu asta
    …. Sper ca odata se Va vedea cine a scris mesaju ala ca tare curiosii mai suntem

    mesaj moderat

  12. Fie dezinformezi, fie ai un IQ subunitar. Adi a coborat jos, in fata blocului, pentru ca cel de 19 ani isi arata prostia, cu muzica la maxim, iar copilul sau nu putea sa doarma. Era in fata blocului, nu pe strada. Cel de 19 ani i-a raspuns urat. Adi a vrut sa ii dea o palma, dar nu a apucat, cel de 19 ani, copil problema si spaima in oras, practicant de sport de contact, l-a omorat dintrun pumn. „Copilul” de 19 ani, cu gasca lui, nu ezitau sa talhareasca sau sa bata pe oricine li se casunau lor. Nu ii mai lua apararea ca nu e cazul. Cum ai face daca cineva ti-ar pune muzica la maxim, la geam, noaptea, cand bebele tau de 5 luni doarme si se sperie?

  13. Comentariu tau este josnic si lipsit de respect !Condoleante familiei !

  14. Se stie in oras ca persoana decedata (Bordura) nu a fost niciodata usa de biserica si este cunoscut in oras, mai ales la Intim sau in Catanga. Am copilarit cu el si era o spaima pentru cartier, bataile erau ceva normal pentru el. E si el „bombardier” si pus pe combinatii.
    Cine vrea sa se convinga sa intrebe politia ce infractiuni si cat dosare penale are. Sau sa se intereseze ce calificare sau ce job/joburi a avut Bordura, ce cauta el la ora aia tarzie in Catanga si de ce nu era langa familie? Spuneti ca era fire prietenoasa din comementariile de pe facebook, acele comentarii sunt lasate de tovarasii lui de combinatii, haideti sa nu ne ascundem dupa degete…
    El la viata lui a fost un repetent si cerea bani la copiii mai mici de la scoala

Comments are closed.