Cristian Rizea cere să facă închisoare în locul mamei lui Orlando Dogaru

Cristian Rizea, preşedintele PSD Sector 5, cere să intre la închisoare în locul unei femei care a fost prinsă furând dintr-un magazin o jucărie, pe care dorea să o ofere băiatului ei, de ziua să de naştere. Pentru fapta sa, femeia a primit un an de închisoare, iar băiatul, rămas în grija bunicii, a căzut la ştrand şi a intrat în comă. După două săptămâni copilul a murit, iar mamei nu i s-a permis cererea de a merge la înmormântare. Iată ce a scriz Rizea, pe pagina sa de facebook, cu privire la acest caz:
„Sunt revoltat de cazul din judeţul Caras Severin. O mamă a fost condamnată la un an de închisoare cu executare pentru că a furat o jucărie de ziua copilului ei. Respectiva executa pedeapsa în Penitenciarul Arad. Băiatul ei în vârstă de 9 ani, Orlando Dogaru, a stat în comă mai bine de două săptămâni la Spitalul de Copii din Timişoara şi în 20 iulie a murit. Vineri a fost înmormântat la Reşita.


Iniţial, conducerea Penitenciarului Arad nu a vrut să îi permită femeii să meargă să-şi îmbrăţişeze băiatul pentru ultima dată. La presiunile opiniei publice, în ceasul al 12-lea, i s-a permis mamei să îşi ia rămas bun de la fiul ei.
Orlando (10)
Acest caz a cutremurat opinia publică din ţară şi diaspora. Oamenii aceştia trebuie să aibă parte de o justiţie corectă şi mai ales că vocea lor să fie auzită. Nu ştiu cât mai are doamna Dogaru de executat din pedeapsa. MĂ OFER SĂ EXECUT RESTUL PEDEPSEI în locul domniei sale”.
Deputatul, care s-a declarat revoltat de acest caz imediat ce acesta a ajuns în presă, cerându-i preşedintelui Klaus Iohannis graţierea femeii, merge chiar mai departe, invitând-o pe femeie să vorbească de la tribună, în Parlament, pentru că el şi colegii săi să înţeleagă care e viaţa reală în România, scrie ziare.com
Orlando (12)
„De asemenea, doresc să îi transmit femeii mandatul meu de deputat. Vreau ca de la tribună Parlamentului să povestească ţării ce s-a întâmplat: despre justiţie, despre viaţa, despre problemele reale ale romanilor. Vreau ca în Parlamentul României un cetăţean roman să-şi povestească dramă. Poate astfel vom învăţa mai multe, vom înţelege poate şi noi, parlamentarii, viaţa reală din România”, mai scrie Rizea.
Copil Resita (2)
În final, deputatul afirma că este dispus să meargă în spatele gratiilor începând chiar de luni, 27 iulie, afirmând că nu contează în ce penitenciar va ajunge: „De luni, 27 iulie, mă pun la dispoziţia Justiţiei pentru efectuarea pedepsei doamnei respective în ce penitenciar vor hotărî!”.

Vezi si https://www.infocs.ro/video-micutul-orlando-a-parasit-aceasta-lume-din-bratele-mamei-sale/

https://www.infocs.ro/mama-impiedicata-sa-participe-la-inmormantarea-fiului/

 

Citeste articolul aici:
http://ampress.ro/stiri/cristian-rizea-cere-sa-faca-inchisoare-in-locul-unei-femei/

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “Cristian Rizea cere să facă închisoare în locul mamei lui Orlando Dogaru

  1. Bai oameni buni este jalnic ce se întâmplă in tara noatra sa nu lasi o mama sa asi vadă copilul vai samar justiție si ptr ce o jucarie !!!!rusine rusine .Sunt atatia hoți in tara noastra care nu sunt pedepsiti pe masura atunci undei justitia 

  2. Losere care stai pe buda, sa ne …… toti in farfuria ta cand mananci… rahat. Furtul este furt, dar nu si-atunci cand furi de la un evazionist. Magazinul de la care a fost furata jucaria, este in topul firmelor evazioniste. Nu poti pedepsi un hot, care fura de la alt hot, sau ma rog… din furtul acestuia. Multi dobitoci, putini inteleg… mecanismul fin al furtului. Evaziunea fiscala este o infractiune, si ea inseamna furt din bugetul statului, deci… evaziune fiscala=FURT. Mars si te……, ca te ia apa.

  3. Nenea Rizea FURTUL este FURT si trebuie pedepsit ca furt indiferent ca furi o paine  ori un camion.Puscaria nu este SPA asa ca este bine  sa  faci tot ce poti ptr a o evita!. Pedeapsa de 1 an ptr furt este  prea  mica. Fapta  tot furt este!

Comments are closed.