Din activitatea ultimelor 24 de ore a pompierilor militari de la ISU Semenic

Foto Otelu RosuPompierii militari ai Detaşamentului Caransebeş, din cadrul I.S.U. „Semenic” CS, au fost solicitaţi să intervin, în seara zilei de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 19:15, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o seră particulară situată pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Cu toate că valoarea pagubelor nu a fost mare – aproximativ 500 lei – flăcările s-ar fi putut extinde la întreaga casă. Cel mai probabil din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijloacele de încălzire, au ars aproximativ 30 kg de lemn de foc şi folia care acoperea sera pe o suprafaţă de circa 30 metri pătraţi.
Cea de-a doua intervenţie a pompierilor din Caransebeş a fost pentru stingerea incendiului izbucnit, în dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orei 05:00, la o casă particulară de pe strada Republicii din oraşul Oţelu Roşu. La sosirea la faţa locului a militarilor, voluntarii SVSU Oţelu Roşu acţionau deja pentru stingerea focului. Cel mai probabil din cauza unui coş de fum deteriorat, a ars acoperişul din lemn şi tablă al casei, fiind afectat tavanul acesteia şi pereţi interiori ai dormitorului, băii şi bucătăriei. Totodată, flăcările au ars cinci căpriori şi material lemnos din podul grădiniţei lipite de imobilul de unde a izbucnit incendiul. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la 20.000 lei şi a celor salvate la 170.000. Intervenţia a fost una destul de dificilă deoarece tabla zincată de pe acoperiş a trebuit să fie tăiată pentru a putea fi stins focul ce cuprinsese materialul lemnos de sub ea.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor situaţii de urgenţă generate de neverificarea, necurăţarea sau neizolarea corespunzătoare faţă de materialele combustibile învecinate a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor, recomandăm cetăţenilor luarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
– evitarea utilizării coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor cu burlane şi coturi metalice montate în apropierea şi pe pereţi combustibili, fără izolare termică prealabilă cu materiale ignifuge a acestora;
– curăţarea coşurilor de funinginea depusă şi întreţinerea lor prin zugrăvire;
– evitarea folosirii benzinei, motorinei sau a altor substanţe uşor inflamabile pentru aprinderea focului în sobe;
– amplasarea sobelor la distanţe sigure de materiale combustibile şi evitarea aşezării acestora direct pe parchet, podele laminate sau alte materiale combustibile, fără izolarea acestora;
– verificarea minuţioasă şi curăţarea sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
– montarea, pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare a sobei, a unei bucăţi de tablă de 0,50×0,70 m;
– neintroducerea în sobe a lemnelor cu lungimea mai mare decât cea a focarului, evitarea lăsării uşii focarului deschisă şi evitarea suprasolicitării sobelor;
– evitarea lăsării copiilor nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţie mijloace de încălzi.

Totodată, pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, recomandăm următoarele măsuri:
· verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
· interzicerea supraalimentării cu combustibil;
· alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;
· curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

Respectând aceste măsuri minimale de apărare împotriva incendiilor, veţi evita producerea unor evenimente neplăcute cu urmări tragice şi vă veţi proteja viaţa şi bunurile.

Locotenent Adriana Marghescu
Purtator de cuvânt ISU Semenic

Comentarii

comentarii