După 25 de ani, din nou cinema la Oravița – Acum vorbim de 3 D

Ultimul film, sau mai exact, ultima proiecție cinematografică, a avut loc la Oravița în urmă cu vreo 25 de ani. Atunci, clădirea fostului cinematograf și-a închis ușile defintiv și a intrat într-un amplu proces de ……..degradare.
În România apăruseră rețelele de cablu – de la unul la altul, apoi să nu uităm de circul permanent și de parlament de la tv, apoi a intrat pe piață internetul, apoi adevărata rețea de cablu și uite așa, omul a ignorat cinematograful. Unde mai pui că acasă, în confortul căminului, îți mai permiți și o bere, o cafea și nu costă nimic.
11912935_856765131059012_1476883040_n
Numai că ,,a șaptea artă” – își are locul ei în cultură și în inima omului. Mai este nevoie și de socializare, de o întâlnire cu prietenii, de o vizionare ,,în gașcă” și mai ales, de atmosfera specifică de sală de cinema. NU este de omis faptul că aici intervine și curiozitatea, dorința de a vedea un film mai altfel, adică, în 3 D. Nu toți își permit luxul unui televizor 3D și în plus, chiar dacă ai acasă așa ceva, atmosfera unei săli de cinema nu se compară cu cea de acasă.
foc cale
Administrația din Oravița, mai exact la inițiativa primarului Costel Ursu, a rezolvat și această problemă la Oravița. Deocamdată, sala Casei de cultură a fost amenajată perfect și conform standardelor cerute de proiecțiile 3D. Primarul Ursu a dus o adevărată muncă de lămurire cu operatorul proiecțiilor deoarece firma respectivă era sceptică în ceea ce privește numărul spectatorilor, dar edilul a venit cu argumente convingătoare și afacerea s-a făcut. Prima proiecție va avea loc în ziua de joi, 20 august.
11903558_856765117725680_376823413_n
Un bilet va costa 10 lei pentru proiecțiile în format normal și 15 lei pentru cele în 3D. Ochelarii se pot cumpăra sau închiria iar 30% din profitul afacerii, intră la bugetul local al orașului.
11873907_856632547738937_422217971_n
Primarul Ursu are gânduri mari și pentru clădirea fostului cinematograf ce se află vis a vis de sediul Primăriei. Serviciul de programe europene, este în faza de elaborare a unui proiect tranfrontalier împreună cu Serbia, proiect prin care va fi reabilitat fostul cinematograf. Un asemenea proiect a mai fost scris în România de administrația publică din comuna Gottlob din județul Timiș. Acolo s-au obținut banii necesari reabilitării și modernizării din temelii a fostului cinema.
11872953_856765107725681_2013955051_n
Primarul Costel Ursu este cunoscut și apreciat în oraș încă de când a venit la cârma orașului pentru implicarea sa în problemele tineretului. Să nu uităm că atunci când a avut ocazia – și aici ne referim spectacole de circ, zile orașului sau târguri tradiționale, pentru copii, totul a fost gratis. De fiecare dată, pe contractul încheiat cu firmele respective, un punct distinct îl constituia tocmai acest aspect.
cinema oravita

Comentarii

comentarii