Din septembrie, CET-ul va fi declarat în faliment

Consilierii locali ai Resitei au votat incetarea contractului de manager al lui Constantin Tarbuzan, cel care s-a aflat in fruntea celei mai paguboase societati a Consiliului Local. CET-ul se afla acum in insolventa, urmand ca cel mai tarziu in toamna sa se declare falimentul.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Reșița, printre proiectele de hotărâre introduse în regim de urgență, s-a numarat și acela prin care se încetează mandatul de administrator al lui Constantin Tarbuzan, cel care a condus societatea de termoficare a orașului în ultimul timp până la intrarea acesteia în insolvență. Tarbuzan a fost numit administrator în anul 2012, tot prin hotărâre de Consiliu Local, iar de atunci societatea a înghițit miliarde de lei din banii reșițenilor, fără a se observa îmbunătățiri – lumea alegând centralele termice inbdividuale în locul sistemului centralizat de încălzire.
În tot acest timp, administratorul ma avut un salariu de 7 mii de lei pe lună. Până la urmă aleșii locali nu au avut încotro, decât să o declare în insolvență și să aștepte falimentul. Pe 22 iulie Constantin Tarbuzan a depus o solicitare la Consiliul Local prin care renunță la mandatul încredințat în 2012. Aleșii locali au luat act de demisie și au aprobat încetarea contractului. În locul lui Constantin Tarbuzan, a fost propus Silvester Orgonaș, în calitate de administrator special, care va gestiona procedura de intrare în faliment.
Ca urmare a restructurării personalului, 67 de angajați ai CET-ului și-au pierdut locurile de muncă. Oamenii nu și-au primit salariile în ultimele două luni, dar au primit asigurări că vor fi plătiți din încasările ce urmează a fi recuperate în perioada următoare.
SC CET 2010 Reşiţa SRL nu mai are nici o şansă de reorganizare şi din luna septembrie a acestui an, va fi declarat falimentul acesteia.
La şedinaţa Consiliului Local de astăzi pe lângă cele 20 de proiecte de hotărâri, dintre care 8 introduse în regim de urgenţă, s-a ridicat din nou problema CET şi viitorul societăţii de termoficare.
După ce a fost votat ultimul punt introdus în regim de urgenţă privind încetarea mandatului de administrator al şefului CET, Constantin Tarbuzan, s-a vehiculat un posibil şef la conducerea Societăţii, în persoana lui Orgonaş Silvester, dar care a rămas doar la stadiul de propunere.
Întrebat despre situaţia CET-ului, viceprimarul Ioan Crina a subliniat faptul că societatea de termoficare nu se va mai restructura: „CET-ul intră în faliment. Probabil în septembrie se va declara falimentul. Avem o societate, Termo Serv se numeşte, care se va ocupa de montarea centralelor pe care le avem la ora actuală şi care se va ocupa şi de mentenanţă”
Foştii angajaţi au precizat că în momentul în care s-a ştiut că se va desfiinţa CET-ul, mai bine erau trimişi în şomaj decât să mai fie ţinuţi încă două luni fără bani, pentru că încă îşi aşteaptă ultimele salarii.
O parte din foştii angajaţi au menţinut chiar paza punctelor CET din oraş, iar de acum nu se va mai asigura nici paza, spunea un fost angajat prezent astăzi în şedinţa de Consiliu Local.
Printre întrebările pe care fostul angajat le- ridicat a fost şi cea legată de cine va lucra pentru noile centrale care vor asigura agentul termic şi apa caldă pentru instituţii pentru că toţi cei calificaţi să ofere astfel de servicii au fost concediaţi.
Viceprimarul Ioan Crina a ţinut să explice cum vor sta lucrurile mai ales că s-a ridicat încă o dată problema salariilor restante. „Salariile restante la CET, din câte ştiu eu, sunt pentru 2 luni, respectiv ultimele 2 luni de zile. Sunt creanţe la salarii născute în perioada, aşa zisă, de organizare. Eu când m-am uitat pe bilanţul CET-ului, am discutat şi cu administratorul judiciar, CET-ul nu are de încasat. Ce are de încasat, şi vorbesc despre încasări simple, de la Consiliul Judeţean, dar se vor acoperi salariile”, a spus Crina, subliniind că în câteva săptămâni fiecare angajat îşi va primii salariile restante.
Viceprimarul Reşiţei a mai ridicat o problemă care dăinuie la CET, cea a pierderilor pe care nu le poate acoperi nimeni într-o economie de piaţă. Acesta a precizat că în 2008 când el a fost ales ca şi consilier local, aceste pierderi se ridicau la suma de 200 de miliarde de lei vechi, pierdere pe an, ceea ce era fabulos ca şi costuri.
Legat de cei 20 de angajaţi care au mai rămas la CET, nu se ştie cu certitudine care vor fi atribuţiile lor. Vor asigura paza utilajelor CET-urilor, care nu vor mai funcţiona, sau vor fi folosiţi ca şi fochişti pentru noile puncte termice care vor fi atribuite şcolilor, grădiniţelor şi instituţiilor administrate de către primărie.
Datorită faptului că nu a existat nici un ofertant pentru concesionarea serviciului de termoficare, care trebuia să producă energie şi să o vândă, „SC CET 2010 Reşiţa SRL” va dispărea de pe lista societăţilor reşiţene.

Comentarii

comentarii