Doamne, Nu-I Ierta Păcatul, Lu-Ăl De-O Despărţit Banatul! Povestea Albei Iulia de Banat

,Doamne, nu-i ierta păcatul, lu-ăl de-o despărţit Banatul”. Sunt versurile de început ale unui cântec interpretat şi azi în Banatul românesc. Acum, îl cântă Petrică Moise. Până la el, îl cântau românii din satele din apropierea graniţei dintre România şi Serbia.

La Viena, în Austria, a trăit – și poate mai trăiește – o româncă, o bănățeancă adevărată, ce poartă numele de Alba Iulia. Tușa Albița, după cum îi spun rudele și cunoscuții.
Este mai mică decât Unirea de la 1918, cu vreo 20 de ani, iar povestea ei este una ce trebuie măcar ştiută, dacă nu chiar învăţată de mulţi dintre românii din ziua de azi.

Totul a început la 1 Decembrie 1918, dată la care, un ţăran, mare patriot şi român din satul Marcovăţ- sat ce aparţinea de comuna Cacova- actualul Grădinari din Caraş Severin , a decis să plece la Alba Iulia să fie părtaş la Marea Unire. Împreună cu alţi vecini, Adam Blagoe şi-a lăsat nevasta acasă în grija neamurilor şi a plecat în inima Ardealului, în viitoarea capitală a Marii Uniri. Acolo şi-a văzut visul cu ochii.

Între timp evenimentele s-au precipitat iar graniţele ţării au devenit cele pe care le ştim şi astăzi. În urma Tratatului de la Trianon, România pierduse multe din teritoriile sale iar Banatul a ajuns să fie secţionat în două. Şi astăzi, în vorbirea de zi cu zi, încă se mai foloseşte sintagma de Banatul Românesc şi Banatul Sârbesc. Satul Marcovăţ a fost rupt de comuna Cacova aflată la doar 7 kilometri şi a ajuns sub stăpânirea altui stat. Oamenii, rude şi prieteni- au rămas separaţi de un artificiu uman- graniţa. Şi în ziua de azi mai sunt locuitori din Grădinari care au terenuri agricole la Marcovăţ.

Timpul s-a scurs şi pe lângă familia lui Adam Blagoe, dar durerea că a fost separat cu tot cu sat de rudele şi prietenii – nu le-a putut uita niciodată. Când i s-a născut primul copil, o fată, Adam Blagoe i-a pus numele de Alba Iulia.

Acum Alba Iulia Blagoe, ar trebui să aibă 87 de ani. A locuit aproape toată viața la Viena. În Austria a plecat în timpul liceului – mai ales fiindcă a vrut să primească cetăţenia română iar pe atunci acest lucru era imposibil. Și de atunci, an de an, tuşa Albiţa- aşa cum îi spuneau rudele de la Grădinari, venea în România la neamuri şi la rude. A donat sume importante de bani pentru refacerea bisericii din sat- un întreg perete a fost pictat pe spesele ei. Comunitatea i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare cu prilejul centenarului bisericii din Grădinari. O suma mare de bani, Alba Iulia a dat-o pe un costum popular bănăţenesc pe care l-a cumpărat de la Glimboca. Costumul este vechi şi este autentic de pe vremea Unirii.

Chiar dacă a trăit la Viena aproape 60 de ani, tuşii Albiţa nu-i era ruşine cu originea sa. În fiecare duminică, îşi îmbracă costumul bănăţenesc şi merge la biserica românească în comunitatea de români de acolo. Cei mai în vârstă o priveau cu respect şi drag, cei mai tineri mai mustăceau, iar vienezii- erau de-a dreptul încântaţi şi entuziasmaţi de apariţia şi costumul ei. Alba Iulia nu pierdea niciodată ocazia de a povesti despre Marcovăţul ei drag, despre România şi despre faptul că a plecat din locul natal fiindcă în actele sale nu scrie ,,român”.

Din păcate, acest vis al ei nu s-a împlinit nici azi. A încercat pe la toate forurile din România pentru a primi cetăţenia română, dar i se cer atâtea acte şi documente încât femeia nu apucă niciodată să le procure pe toate. Pentru aşi ostoi dorul de ţară, Alba Iulia şi-a cumpărat un apartament la Băile Herculane şi a fost una dintre primele participante la Congresul Spiritualităţii Româneşti din oraşul staţiune.

Tuşa Albiţa- Alba Iulia- pe numele ei de botez, a vrut, a încercat să redevină româncă din afara graniţelor. Ea le-a declarat rudelor sale, familia profesorului Iovan Stancu din Grădinari, că va merge la ambasadele româneşti din Austria şi Elveţia şi va încerca de acolo să obţină cetăţenia română după care a tânjit toată viaţa.

Din păcate, nu mai știm nimic de Tușa Albița. O sa mai facem o incercare la preotul din sat si o sa va tinem la curent cu aceasta frumoasa poveste adevarata din Banatul Montan.

Comentarii

comentarii