Doar câte 15 doze de vaccin antigripal la un cabinet medical

Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin i s-a repartizat din partea Ministerului Sănătății, o primă tranșă din vaccinul antigripal aferent acestui an. Este vorba de 3.550 de doze.

Acestea vor fi direcționate în principal către personalul din instituțiile de asistență medicală, dar și către fiecare medic de familie. Fiecărui cabinet de medicină de familie îi vor reveni deocamdată 15 doze. În 2014 DSP a primit 6050 de doze de vaccin și se estimează că și anul acesta cifra va fi una asemănătoare, considerându-se că va fi suficientă. Campania de vaccinare antigripală va debuta în jurul datei de 16 octombrie.

Potrivit catagrafiei realizate de Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, un număr de 25.261 de persoane sunt vizate pentru a fi vaccinate antigripal. În aceste condiții, DSP a solicitat Ministerului Sănătății, același număr, 25.261 de doze de vaccin antigripal. Categoriile de persoane care ar urma să primească acest vaccin sunt cele cu vârsta cuprinsă între 6 și 64 de ani, cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitae, astm sau infectate cu HIV. Gravide, medici, cadre sanitare medii, personal auxiliar din spitale sau instituții de ocrotire ori persoane care acordă asistență medicală la domiciliu. De asemenea, sunt vizate toate persoanele cu vîrsta de peste 65 de ani. De altfel, această ultimă categorie de persoane constituie cea mai numeroasă grupă – 11.200 în Caraș-Severin.

Daniel Botgros
DSP Caras Severin

Comentarii

comentarii