Euro a adormit la 4,52 lei, de la începutul săptămânii – O fi linistea de dinaintea furtunii ?

Efectele BREXIT-ului au fost mult mai mici, cel puţin pe plan local, decât cele anticipate. La aceasta a contribuit şi reducerea aversiunii faţă de risc de pe pieţele internaţionale.
După creşterea de scurtă durată, de vinerea trecută, la 4,5660 lei, euro s-a aşezat confortabil în jurul pragului de 4,52 lei, care nu afectează politicile BNR.

Pentru a nu preîntâmpina eventuale încercări speculative, BNR a decis ieri să menţină dobânda sa de politică monetară la 1,75%, minim stabilit în urmă cu mai bine de un an, fără a modifica nivelul rezervelor minime obligatorii, care au rămas la 8% pentru lei, respectiv 12% pentru valută. În acelaşi timp comunicatul băncii centrale arată că aceasta „monitorizează cu vigilenţă” evoluţiile mediului internaţional şi intern fiind gata să utilizeze „toate instrumentele de care dispune”.

Cursul euro a scăzut ieri de la 4,5230 la 4,5210 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,5190 – 4,5290 lei iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,52 – 4,5230 lei.
Pe termen scurt este de aşteptat ca euro să fluctueze între 4,50 şi 4,53 lei, existând posibiltatea ca media să revină spre 4,48 lei, nivel care nu mai fost atins de circa două luni.
Cursul dolarului american a coborât de la 4,0871 la 4,0624 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,054 şi 4,086 lei.
Moneda elveţiană a continuat să se deprecieze, ea fluctuând pe pieţele internaţionale între 1,087 şi 1,09 franci/euro, astfel că media a fost stabilită la 4,1572 lei, faţă de 4,1656 lei, în urmă cu două zile.
Monedele din regiune erau stabile, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,413 şi 4,442 zloţi iar cea maghiară între 316,2 şi 317,2 forinţi.

Brexitul a convins pieţele că Rezerva Federală americană va lăsa majorarea dobânzii din SUA pentru ultima parte a acestui an sau pentru începutul celui viitor. Aşa că perechea euro/dolar stagna ieri la 1,1086 – 1,1151 dolari, la parcursul pozitiv al monedei unice contribuind şi anunţul privind creşterea cu 0,1% a inflaţiei din zona euro.

În piaţa specializată de la Londra, preţul unciei de aur a fost stabilit la fixingul de dimineaţă a fost de 1.319 dolari.
O analiză realizată de cei de la Saxo Bank indică posibilitatea ca uncia de aur să „sară” în următoarele săptămâni pragul de 1.400 dolari, nivelul cel mai ridicat începând din 2014.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Comentarii

comentarii