Euro a scăzut la minimul ultimelor 3 luni – Ce facem cu banii?! Analiza financiară www.infocs.ro
Începutul primei săptămâni din aprilie a fost pozitiv pentru leu iar indicii ROBOR au crescut ușor, cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR.
Cursul euro a scăzut de la 4,9454 la 4,9437 lei, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lui ianuarie. Culoarul de tranzacționare din piața valutară a alunecat la 4,941 – 4,946 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat luni de la 4,60 la 4,61%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 4,69 la 4,70%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la valoarea stabilită miercurea trecută de 4,73%.
Marți, se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Dealerii anticipează majorarea dobânzii de referință de la 2,5 la 3%, cu scopul de a încetini creșterea inflației dar și de a proteja leul de eventuale deprecieri majore.
Participanții la sondajul din februarie al CFA România, publicat săptămâna trecută, anticipează o depreciere mai mare a leului față de euro în următoarele luni. Dacă la precedentul sondaj valoarea medie pentru orizontul de șase luni a fost de 5,0159 lei/euro la cel de luna trecută se anticipează o valoare de 5,0240 lei/euro. Și în cazul orizontului de 12 luni, valoarea medie anticipată a urcat de la 5,0761 lei/euro la 5,1029 lei/euro.
Indecizia BCE în privința politicii sale monetare, provocată de războiul din Ucraina dar și de creșterea în martie a inflației din zona euro la recordul istoric de 7,5%, comparativ cu decizia Rezervei Federale de a majora dobânda sa cheie, au provocat deprecierea monedei unice.
Euro a scăzut la 1,0996 – 1,1055 dolari astfel că media monedei americane a urcat de la 4,4763 la 4,4875 lei.
Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,8439 la 4,8489 lei iar a celei britanice a urcat de la 5,8762 la 5,8850 lei.
Prețul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 278,4974 la 278,1553 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 1.917 – 1.935 dolari/uncie.
Dacă în urmă cu o săptămână bitcoin a crescut la 48.234 dolari, cel mai ridicat nivel de la începutul acestui an, lunea aceasta cotațiile criptomonedei au scăzut la 45.780 – 46.430 dolari. Ether fluctua între 3.450 și 3.520 dolari.
Pentru www.infocs.ro analiza financiara realizată de analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până luni la ora 14
One thought on “Euro a scăzut la minimul ultimelor 3 luni – Ce facem cu banii?! Analiza financiară www.infocs.ro”
Comments are closed.