Traditii din Banat Calendarul de ceapa – Prognoza meteo cu ajutorul ….cepei VIDEO

Traditii din Banat Calendarul de ceapa. Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Ţăranii din Banatul Montan au o tradiţie în aşa ceva din tată în fiu. EI apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza unui aşa – numit calendar din foi de ceapă.

 

 

 

 

În noaptea de ajun de an nou, se tăiau din ceapă 12 foi. Căuşurile astfel obţinute fiind botezate cu numele lunilor din an. Într-o cameră în care se intră foarte rar, pe pervazul ferestrei sau afară pe ghizdul fântânii, se pune în cantităţi egale sare în fiecare coajă. Se lasă câteva ore, de la ora 18 când începe slujba de vecernie la biserică şi până după miezul nopţii, după care urmează aprecierea lunilor ploioase după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapa.

 

Traditii din Banat Calendarul de ceapa. O altă metodă este cea privitoare la intervalul 24 decembrie – 7 ianuarie. Adică, din ajun şi până la Bobotează. Bătrânii satelor spun că așa cum sunt aceste zile, așa vor fi cele 12 luni ce le corespund.

 

,,Calendarul cu ceapă este un obicei străvechi, sătenii cred în veridicitatea lui, şi din fericire, această tradiţie este purtată peste ani mai departe. Eu îl știu de la soacra mea, acum îmi învăț nora iar nepoata stă pe aproape și are urechile ciulite” spune Ana Beța din Goruia.

Comentarii

comentarii