Expo de război la Muzeul Banatului Montan

Documente originale din perioada Primului Război Mondial expuse la Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Muzeul Banatului Montan din Reșița a găzduit o expoziție inedită realizată de către Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale. Este prima expoziție organizată cu documente exclusiv originale în ultimii 15 ani.

Vernisajul cuprinde o paletă largă de tipuri de documente pornind de la hărți, fotografii, ziare, apărute chiar în perioada Primului Război Mondial. De asemenea pot fi văzute documente de la Generalul Drăgălina dar și de la oameni simpli din zona Banatului.

”Este o expoziție care adună laolaltă documente care încearcă să reconstituie ceea ce s-a întâmplat în vremea respectivă. Încearcă să reconstituie durere, încearcă să reconstituie frustrarea, înceracă să reconstituie moartea, atât cât poate fi reconstituită, sentimentele care o însoțesc, și mai ales eu cred că e important că privește Banatul și bănățenii care au mers pe front”, a declarat Ovidiu Roșu directorul Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale.

Documentele, ziarele și fotografiile expuse sunt din perioada 1914-1918, chiar perioada războiului, și aparțin fie instituțiilor statului, fie au fost donate arhivelor județene de către persoane fizice.

La expoziție a fost prezent doctorul și artistul plastic Mihai Vintilă care a donat instituției memoriile tatălui său din Primul Război Mondial. Alte documente au fost donate din fondul personal al cercetătorului și istoricului Valeriu Leu, iar unele provin de la un învățător din Iaz, donate de fiica acestuia Muntean Aurica, fotografii și documente care reconstituie imaginea localității respective din perioada războiului. Se mai regăsesc scrisori trimise de către cei ce se aflau pe front celor dragi de acasă, toate în original.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 15 iunie la Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Comentarii

comentarii