Facebook – fără butonul „Dislike”, dar cu un altul de ,,Reacții”

Facebook nu va lansa butonul „Dislike” („Nu îmi place”), însă va testa, începând de vineri, noi funcţii prin care utilizatorii îşi vor putea exprima stările de bucurie, dragoste şi furie şi care vor fi alternative pentru „Like” („Îmi place”), potrivit The Telegraph, citat de Mediafax.

Facebook le va permite în sfârşit utilizatorilor săi să exprime şi alte emoţii decât „Like”, lansând o serie de butoane alternative de „Reacţii”.

Noua funcţie „Reacţii”, care va fi lansată după sugestiile privind faptul că Facebook ar putea introduce un buton „Dislike”, le va permite utilizatorilor reţelei de socializare să exprime şapte stări, respectiv plăcere, iubire, râs, bucurie, şoc, tristeţe şi furie.

Aceste şapte funcţii vor fi testate începând de vineri în rândul utilizatorilor Facebook din Irlanda şi Spania.

Astfel, utilizatorii vor putea să dea click pe unul dintre cele şapte butoane care vor fi introduse pentru a putea exprima stări, între acestea unul fiind pentru funcţia „Like”. Fiecare dintre aceste noi reacţii va fi cuantificată, aşa cum se întâmplă în prezent cu numărul de „Like-uri”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Comentarii

comentarii