Fii observator ! Măcar de revelion să…………
Niciodată casa nu miroase mai bine ca în ajun de Anul Nou, când la noi bănăţenii ruginiţi în tradiţii se împlineşte ceremonia fiertului krautsuppe-i, ajunsă biata de ea remediu pentru cei ce confundă trecerea dintre ani cu o ocazie scuzabilă să se facă muci, cică pentru a trece mai lejer peste părerea de rău a anului ce se gată şi întâmpinatea cu o bucurie aburită şi penibilă a viitorul propriu, care începe cu mahmureală însoţită de greţuri, dureri de cap, şi evident întrebări legate despre când va fi Revelionul care tocmai a trecut.
Varza n-am inventat-o noi bănăţenii cum nici krautsuppa, dar am avut bunul simţ să o preluăm din tată în fiu, să n-o combinăm niciodată cu ciorba de potroace a altora, să n-o acrim cu borş că varza de aia se pune la murat în preajma sărbătorilor să aibă moarea ca ambrozia , când gospodina imaginativă amestecă cărnetul , varza şi moarea fiind doar suportul afumăturilor printre care mai scapă şi măruntaiele găinii banale ce ţi-a tot umplut mesele de peste an, nu atât din motive de colesterol cât din motive de preţ scăzut.
Deci să ne înţelegem dragi români; ciorba de varză învăţată de străbunicii noştri de la nemţii de pe aici, nu-i nici sărată, nu-i nici acră de să-ţi vină să urli, nu-i nici pe post de spălătură gastrică după o beţie porcească, ci e dacă vreţi, eu vreau, cel mai bun produs al mesei dintre ani, mixul perfect între acrul răcoritor, mirosul îmbietor al afumăturilor şi smântâna pe care esteticienii trupului o înlocuiesc, să-i strice gustul, cu iaurt din motive de grăsimi scăzute.
E şi peştele tradiţional în masa asta ce nu mai e tradiţională, peşte de care nu prea de mult ne feream, nu-mi amintesc de masă de Revelion cu peşte înainte de ’89, motivele fiind evidente celor obligaţi ca la o halbă de bere proastă să cumpărăm şi trei chiftele de peşte, aceleaşi trei chiftele ce se tot plăteau şi nu se luau de nimeni, plata fiind de fapt bacşişul ospătarilor, cine nu-şi aminteşte ce însemna să fii ospătar pe atunci când erai considerat un fel de mic delicvent cu acte în regulă, înseamnă că a trăit paralel cu realitatea.
Deci peştele a ajuns şi el un moft pe masa dintre ani, dar pentru că românul este întotdeauna un repede adaptabil la tot ce a inventat Occidentul în derapajele snobilor îmbuibaţi cu bine, am uitat de peştii noştri, nu mai ştim care-i crapul, care-i ştiuca sau somnul, că a apărut somonul.
Chiar n-avem habar pe unde se scaldă peştele ăsta, chiar sunt mulţi ce cred că somonul e fumé din naştere, dar ce dracu înseamnă fumé şi-n ce limbă?
Nu mai mergem la Revelione decât “tradiţionale”, aşa am văzut la teve, unde meniul sare peste cârnaţii afumaţi şi hreanul ăla dres cu smântână, ca să nu te omoare cu iuţeala, nu mai ştim ce-i friptura la cuptor şi sfecla roşie, că a apărut medalionul de vânat, când şi unde a fost vânat vânatul nu mă întrebaţi.
Totul trebuie evident ornat cu nişte fructe exotic de fără gust pentru că ionatanul măr românesc şi măşancul, sunt de mult doar bucuria fânului din satele ce au mai păstrat tradiţia.
Meniul se încheie în valuri de fineţuri bahice, combinaţii de alcool ce de multe ori e atât de universal încât arde şi-n lampă, diluează vopseaua şi face capul mare snobilor, pentru că n-o să puţi de Revelion a ţuică de casă, fiartă cu un pic de piper, din motiv că nu cadrează cu super mirosul de mosc şi citrice al parfumului dat nu pe piele ci pe reverele costumului Cavalli cu logo de Ralpf Lauren.
Ca totul să fie tradiţional până la capăt înaintea tăiatului filmului de jalea trecerii se mai serveşte un tradiţional Diplomat cu frişcă făcută în laboratoarele restaurantului, frişcă naturală din soia, că doară odată pe an ai voie să faci excese şi să simţi gustul friştei din smântână de casă.
Pe la noi ăştia mai puţin stilaţi şi Diplomatul ăsta e mai sărac, venit dintr-un alt tradiţional, acela al cornuleţelor cu şmer, ce parcă peste două zile atunci când mai rămât câteva sunt şi mai bune.
Încă odată La mulţi ani şi poftă bună !!
Gelu Ardeleanu