Filiala Salvaţi Copiii CS şi CN „Mircea Eliade” Reşiţa, cei mai buni din ţară

Elevii Colegiului Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa au câştigat Premiul I la Concursul Naţional „Egalitate de drepturi, egalitate de şanse ” care a avut loc la Sibiu.
Salvaţi Copiii România organizează în fiecare an concursul „Drepturile Copilului” în cadrul Proiectului educativ „Şi noi avem drepturi”, care a avut loc în judeţul Sibiu. La acest concurs au participat toate şcolile care fie au voluntari ai organizaţiei, fie au desfăşurat activităţi şi dezbateri prin care au promovat drepturile copilului.
Concursul din acest an s-a desfăşurat sub titlul „Egalitate de drepturi, egalitate de şanse „,
iar tema a fost educaţia incluzivă pentru copiii cu dizabilităţi şi s-a desfăşurat in cadrul întâlnirii anuale a copiilor la Râu Sadului, Sibiu.
Activităţile au constat în ateliere de lucru pe tematica drepturilor copilului, activităţi şi jocuri sportive, dar şi prezentarea, jurizarea şi premierea proiectelor tuturor filialelor Salvaţi Copiii din ţară.
Copiii şi-au pregătit o prezentare de 10 minute a proiectului, fiecare având libertatea de a alege modul de prezentare a proiectului. Fie un filmuleţ ori prezentare power-point, poze şi documente realizate în cadrul proiectului.
În urma unei evaluări a activităţii pe această temă, filiala Caraş-Severin, condusă preşedinte Măriuţa Simionescu şi coordonatorul de proiecte Elisaveta Vlăduţ, a fost reprezentată de echipajul format din elevele Raicu Mădălina, Stolojan Simina şi Andrei Andreea, de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa.
Proiectul filialei Caraş –Severin, denumit “Diferiţi şi totuşi egali”, realizat de elevii Colegiului Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa, coordonaţi de profesor Fercea Ghiorghiţa, proiect care a cuprins o prezentare power-point – rezumat al activităţilor, un pliant şi o broşură cu fotografii cuprinzând lucrări ale elevilor, a primit cel mai mare punctaj, obţinând Premiul I.

Comentarii

comentarii