Fizeș, satul în care bolnavii sunt cărați cu scara la mașina salvării și pompierii nu pot ajunge

Drumul bucșelor sparte și al nervilor țăndări DJ572 Berzovia – Fizeș- Tirol. Fizeș, satul nimănui?
Locuitorii satului Fizeş din judeţul Caraş-Severin au ajuns la capătul răbdării. Exasperaţi de drumurile proaste din localitate și mai ales de drumul județean 572 care leagă satul de centrul comunal și de Tirol, dar şi de alte probleme legate de proastă administraţie, oamenii i-au cerut socoteala primarului comunei. Aproximativ 30-40 de săteni au plecat cale de 20 de km din Fizeș la primăria Berzovia, pentru a vorbi cu primarul.

[youtube id=”lz8h9dtg-r4″]

Drumul care leagă centrul de comună, Berzovia, de satul Fizeş, este un adevărat coșmar pentru orice conducător auto și un test dur pentru mașină. Și mai distrus este continuarea acestuia, din Fizeș spre Tirol și Oravița. Locuitorii din Fizeş se plâng că abia pot ajunge în sat și din cauza stării proaste a drumului, în sat nu vin investitori. cel mai grav este faptul că mașinile cu pâine și alimente, dar și ambulantele ori mașinile de pompieri, abia ajung.

Drumul este în administrarea Consiliului Judeţean şi este cuprins într-o serie de programe de reabilitare dar nu a primit finanțare adecvată nicio dată. Primarul Aurel Luca se spală repede pe mâni de această problemă. Este de acord cu supărarea oamenilor, dar fiind drum judeţean, nu este responsabilitatea primăriei să-l asfalteze. Edilul spune că de-a lungul anilor, a solicitat Consiliului Județean de nenumărate ori fonduri pentru reabilitarea drumului, însă a rămas doar cu promisiuni.

Nemulţumirile oamenilor nu sunt, însă, legate doar de drumul judeţean care străbate comună. Aproape toate străzile din sat, arata ca după bombardament, iar un podeţ care face legătura între o parte şi alta a satului sta să cadă. Fiindcă de ani de zile de când este primar nu a făcut nimic pentru a le reabilita, drumurile din Fizeș sunt atât de proaste încât circulația este practic imposibilă. Oamenii se roagă să nu fie nevoie de intervenția pompierilor sau a ambulanței.

Atunci când este solicitată, mașina ambulanței vine doar până la capătul străzii unde bolnavul a fost adus cu scara de săteni. Din nefericire, la Fizeș nu putem vorbi despre un drum stricat sau un caz izolat. Aproape 95% din drumuri sunt în această situație.

În ceea ce priveşte drumul judeţean, care leagă centrul comunal de la Berzovia de sat, în timp ce echipa se afla la filmare pe acest drum, Direcţia de administrare a domeniului public şi privat al judeţului Caraş-Severin, a anunţat că în această perioadă, pe acest drum, se execută doar servicii de deszăpezire, urmând ca atunci când vremea o va permite, să fie reluată activitatea de întreţinere pentru remedierea defecţiunilor apărute ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ.

Este de amintit faptul că în această iarnă, în Caraș Severin a nins doar o singură dată, iar zăpada a ținut cam o săptămână. Din cauza gropilor imense, pe tronsonul de drum județean Fizeș – Tirol, s-au format adevărate lacuri unde mai degrabă ar fi nevoie de un serviciu de întreținere a gheții, ca la patinoar. O altă variantă ar fi declararea drumului ca traseu off-roaud – la felul în care arată.

În loc să vină cu o soluție, primarul comunei, Aurel Luca, le-a recomandat sătenilor să-și cumpere bărci.

Iată și comunicatul emis de Consiliul Județean, asta în timp ce echipele de filmare se aflau în teren.

COMUNICAT DE PRESĂ
(4 februarie 2015)

REF. Situaţia drumului judeţean 572, tronson Berzovia – Fizeş

Urmare a evenimentelor desfăşurate astăzi, 4 februarie 2015 în localitatea Fizeş unde mai mulţi cetăţeni s-au prezentat la Primăria Berzovia pentru a reclama o serie de probleme ce ţin de administrarea comunei (ex. situaţia drumurilor din interiorul satului Fizeş, curăţenia din localitate etc.) şi tinand cont că s-a adus în discuţie şi situaţia DJ 572, tronson Berzovia – Fizeş facem următoarele precizări :

1. Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin (DADPP) a inclus drumul sus menţionat în Programul anual de întreţinere pe timp de vară a drumurilor judeţene şi a executat, în luna noiembrie 2014, ample lucrări de reprofilare şi completare cu material pietros.

În această perioadă, pe acest drum, se execută doar servicii de deszăpezire, urmând ca atunci când vremea o va permite, să fie reluată activitatea de întreţinere pentru remedierea defecţiunilor apărute ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ.

2. În 2011, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a depus spre finanţare, împreună cu Consiliile Judeţene Timiş şi Arad, proiectul privind reabilitarea DJ 582 Berzovia – Buziaş – Lipova, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Acesta se află şi acum în lista proiectelor aprobate dar pentru care nu există resurse financiare.

În aceste condiţii, decizia luată la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest a fost de a redepune spre finanţare proiectul de modernizare a DJ 572 Comorâşte – Berzovia – Buziaş – Lipova o dată cu deschiderea primei sesiuni de depuneri de proiecte din Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Proiectul este o prioritate a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, rolul de lider al acestui proiect fiind asumat de această dată de Consiliul Judeţean Caraş- Severin.

Tot în 2011 Consiliul Judeţean Caraş-Severin a elaborat proiectul privind reabilitarea DJ 572 Comoraşte – Berzovia dar care nu a obţinut finanţare tot din lipsă de fonduri.

Facem precizarea că informaţiile de mai sus au fost comunicate locuitorilor aflaţi astăzi, 4 februarie 2015 la sediul Primăriei Berzovia de către cei 2 reprezentanţi ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin care s-au deplasat tocmai în acest sens.

p. DIRECTOR EXECUTIV,
Marius-Liviu ANDRIŢOI
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT

Comentarii

comentarii

One thought on “Fizeș, satul în care bolnavii sunt cărați cu scara la mașina salvării și pompierii nu pot ajunge

  1. Purul adevar al anului 2015 si al anilor ce au trecut dar si celor ce vor veni transpus pe tapet real de cativa oameni,asemenea cum se regaseste in toata tara in care din pacate traim clipa de clipa ca sa le platim din munca noastra LOR celor care traiesc muuuuuult mai bine si muuuuuult mai linistiti( si aici nu exista suficient timp in aceasta viata pentru a enumera cat rau ne-au facut atatia ani de zile si cate generatii trecute,prezente si sigur si viitoare vor chinui totul pentru ca ei sa se simta nu BINE ci EXTRAORDINAR).Singura noastra scapare este viata de DINCOLO…..pana atunci mergem mai departe……unii       8misti      altii     4simisti.

Comments are closed.