Furtuni şi ploi peste Banatul Montan la Reşita, Lapusnic, Moldova Noua şi Padina VIDEO

Miercuri dimineața, ploile şi furtunile însoțite de descărcări electrice, au pus stăpânire pe Banatul Montan. Vântul s-a pornit din senin şi în câteva minute, cerul a fost străbătut de tunete şi fulgere. A urmat o ploaie puternică ce a redus vizibilitatea la câţiva metri. La Moldova Noua, apa intrat în câteva gospodarii și a inundat mai multe drumuri. Cu toate acestea, ploaia este binevenită după aproape o lună de secetă.

Meteorologii au emis marți o informare ce anunță instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării şi cod galben de ploi torențiale pentru județul Caraş-Severin.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torențial, frevcvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. Informarea meteorologică este valabilă de marți ora 13:00 până joi ora 21:00, în județul Caraş-Severin.

A consemnat Adi Neagu

Comentarii

comentarii