Grătarul s-a încins, micii s-au prăjit, iar Fordul a ars de tot- incendiu de autoturism

DSC07257Un autoturism Ford Fiesta a ars în întregime pe drumul județean care leagă Ocna de Fier de Dognecea. Totul s-a petrecut sâmbătă după-masă în timp ce proprietarul împreună cu familia se afla la un picnic pe marginea pârâului. Fiind prinși cu vorba și alte activități, oamenii au văzut că le luase foc mașina doar în momentul în care flăcările ieșeau de sub capotă. Până să ajungă soferul la portbagajul unde avea stingătorul, flăcările au trecut deja și la interiorul mașinii. Unul dintre membrii familiei a reușit să găsească semnal GSM și să ceară ajutorul pompierilor militari.
La sosirea la fata locului a pompierilor militari ai Detasamentului Resita, incendiul se manifesta cu flacara puternica la un autoturism Ford Fiesta. Din pacate, autoturismul a ars in intregime cel mai probabil din pricina unui scurtcircuit electric la un cablu cu izolatie deterioara. Valoarea autoturismului a fost evaluata la aproximativ 40.000 lei. Nu a existat pericolul estinderii incendiului la alte obiective si nimeni nu a fost ranit intrucat persoanele din masina se aflau la câteva metri de aceasta… la un picnic.

Comentarii

comentarii