Guvernul acordă ajutoare de urgenţă pentru blocul explodat de pe Aleea Gugu

Explozie Gugu (7)Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a făcut un apel către conducerea Instituţiei Prefectului judeţului, către Consiliulu Judeţean şi Guvernul României, să sprijine persoanele care au locuit în blocul explodat de pe Aleea Gugu şi care au avut de suferit în urma deflagraţiei. Insistenţele autorităţii locale nu au fost în zadar. Toate persoanele şi familiile afectate vor primi ajutoare de urgenţă de la Guvernul României în valoare de 180.000 lei. Mai mult decât atât, de un ajutor de urgenţă va beneficia şi un locuitor al Reşiţei, de pe strada Grădişte, a cărui casă a fost distrusă parţial în urma unui incendiu, în cuantum de 10.000 de lei.
De altfel, în Monitorul Oficial a fost publicată o Hotărâre de Guvern privind acordarea ajutoarelor de urgenţă. Prin acest act normativ s-a aprobat şi acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 190.000 lei pentru Reşiţa, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2014. Aceste sume se alocă pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, explozie produsă într-un bloc de locuinţe, stare gravă de sănătate, ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. În Anexa acestei hotărâri se regăsesc şi familiile din Reşiţa afectate de explozia de pe Aleea Gugu. Astfel că 18 familii vor primi ajutoare de urgenţă în valoare de 180.000 lei, dar şi cel a cărui casă de pe strada Grădişte din Reşiţa a fost afectată de incendiu. Suma aprobată de către Guvern va fi folosită pentru refacerea blocului explodat, lucrările fiind monitorizate chiar de către Primăria Reşiţa.
După explozia din 01.09. 2012 autoritatea locală a intervenit în mod operativ cu ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate în valoare de 23.400 lei, adică 1300 de lei pentru fiecare familie.

Comentarii

comentarii