Hoți la vârste așa de fragede- au dat în mintea copiilor- Dosare pentru furt calificat

gaz conor gazÎn urma unei acţiuni organizate şi desfăşurate de poliţişti împreună
cu reprezentanţi ai unei societăţi de furnizare a gazului, au fost întocmite două dosare de cercetare penală.

Acţiunea a avut loc pe raza oraşului Bocşa.
În urma verificărilor efectuate, în curţile a două imobile situate pe
strada Vasile Alecsandri şi Zeno Vancea, au fost identificate două contoare ce
prezentau mai multe orificii, fapt ce a condus la inregistrarea incorectă a cantităţii
de gaz consumat. Cele două imobile aparţin unei femei în vârstă de 64 ani,
respectiv unui bărbat în vârstă de 79 ani.
În ambele cazuri se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de
furt calificat.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “Hoți la vârste așa de fragede- au dat în mintea copiilor- Dosare pentru furt calificat

  1. Bravo lor, că au descoperit „ingineria” furtului de gaz ! Aşa ar trebui să procedeze întreaga populaţie, până când preţul la gaz va fi unul real şi nu unul artificial, impus de compania de gaz, care … ne fură lună de lună, la factură. Fiecare dintre noi are contract la o firmă de distribuţie a gazului metan, dar … nicicare dintre noi, nu am negociat contractul de furnizare, pentru că aşa ceva nu există. Şi totuşi, este absurd să semnezi un contract în care să nu ai clauze, în care să-ţi negociezi preţul, şi în care să ai drepturi şi obligatii, în aceeaşi măsură. Doar în România contractele sunt impuse de furnizori, clientul fiind neprotejat de însăşi Statul Român, care este plătit din banii contribuabililor. Nicăieri în lume nu există contracte impuse şi fără clauze benefice ambelor părţi. Toleranţa românilor la furt, care de cele mai multe ori dezvoltă corupţia şi ilegalităţile, este la cotă maximă, depăşind bunul simţ şi legile nescrise ale convieţuirii în „parametri” normali, a cetăţenilor acestei ţări.

  2. Toate magazinele mari din judete varsa profitorile la Bucuresti, ele sunt inregistrate la Camera de Comert Bucuresti, asa se intampla si cu Soc. de Asigurari, Multinationalele, jaful MITICILOR este superorganizat si supervizat.Dar si acesti batrani sunt infractori si trebuie tratati ca atare, cu siguranta ca inainte au lucrat la Gostat-Aprozar.

Comments are closed.