Hramul Bisericii Romano-Catolice „Maria Zăpezii” din Reșița

Duminică, 7 august 2016, va fi sărbătorit în cadrul unei Sfinte Liturghii festive în trei limbi, română, germană şi maghiară, hramul Bisericii Romano-Catolice „Maria Zăpezii” din municipiul de pe Bârzava.
Sfânta Liturghie de la ora 10:30 va fi concelebrată de părintele Gyuris László, preot romano-catolic de Zrenjanin / Becicherecu Mare, Serbia, de părintele canonic de Timișoara și arhidiacon al Banatului Montan, József Csaba Pál, și de părintele capelan János Varga, ambii din Reșița.

Înfrumuseţarea muzicală a Sfintei Liturghii va fi realizată de corul „Harmonia Sacra”, dirijor: prof. Gheorghe Colţa, şi de corul de tineret „Fiamma”, dirijor: prof. Christine Maria Surdu, ambele ale parohiei aflate în sărbătoare.
În cadrul sfintei liturghii se vor sărbătorii 35 de ani de preoție a părintelui arhidiacon József Csaba Pál și 20 de ani de preoție a părintelui János Varga.
În avanpremiera sărbătoririi hramului, miercuri, 3 august, va fi prezentată la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul Reșița, expoziția de fotografii „Santa Maria Maggiore din Roma (Italia)“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla.

În continuare, explicaţii despre această sărbătoare „Maria Zăpezii”:

SFINŢIREA BAZILICII SF. MARIA DIN ROMA

Pentru a-şi arăta cinstirea şi iubirea faţă de Preacurata Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, încă din primele veacuri, creştinii au înălţat lăcaşuri de închinare şi le-au dedicat ei, dându-le diferite titluri care exprimau laude aduse Maicii Domnului, sau împrejurării legate de construirea respectivei bisericii. Roma creştină i-a închinat Fecioarei Maria peste o sută de biserici, multe dintre ele fiind construite pe locul unor temple şi clădiri ale Romei păgâne. Astfel, Biserica „S. Maria Antiqua” – „Sfânta Maria din Vechime” este reclădită din templul Minervei, în forul roman; „S. Maria dei Martiri” – „Sfânta Maria a Martirilor” a fost Panteonul roman, închinat cinstirii tuturor zeilor, transformat în lăcaş de cult creştin în secolul al VII-lea.
Între bisericile cele mai vechi închinate Maicii Domnului în oraşul Roma este şi Bazilica „Santa Maria Maggiore” – „Sfânta Maria cea Mare”. După cum spune şi numele, este mai mare decât celelalte monumente mariane; s-a numit şi „Bazilica Liberiană”, deoarece se află pe locul şi pe temeliile bazilicii zidite de Papa Liberiu (352 – 366) pe ruinele unui vechi templu păgân.

O scriere apărută mai târziu spune că, în noaptea de 5 august a anului 352, Maica Domnului s-a arătat concomitent papei Liberiu şi unui patrician roman şi le-a cerut să construiască o biserică acolo unde în dimineaţa următoare vor găsi pământul acoperit cu un strat de zăpadă. A doua zi, o ninsoare neobişnuită, miraculoasă, acoperea o suprafaţă întinsă de pământ pe vârful colinei Exquilino. Papa şi bogatul patrician s-au apucat de lucru şi au început construirea primului mare sanctuar marian, căruia iniţial i s-a dat numele de „Sancta Maria ad Nives” – „Sfânta Maria a Zăpezii”. Un secol mai târziu, papa Sixt al III-lea, pentru a ridica un monument în amintirea Conciliului din Efes (431), la care a fost definită maternitatea divină a Mariei, a reconstruit biserica, dându-i dimensiunile actuale. Din această primă construcţie se păstrează navetele cu şirurile de coloane robuste în stil roman şi treizeci şi şase de mozaicuri admirabile care împodobesc nava principală. La stabilirea formei actuale şi înfrumuseţarea bazilicii au contribuit mulţi papi, de la Sixt al III-lea, care a putut să ofere „poporului lui Dumnezeu un monument mai mare”, închinat cinstirii Fecioarei Maria, căreia credincioşii îi acordă un cult, „mai mare” (hiperdulie) decât cel acordat sfinţilor (dulie), până la papii din epoca noastră. Bazilica se mai numeşte şi „Sancta Maria ad praesepe” – „Sfânta Maria a presepiului”, deoarece, în secolul al VI-lea, au fost aduse în ea scândurile unei iesle, considerată a fi rămase din ieslea în care a fost culcat Pruncul Isus în peştera din Bethleem.

Credinţa, arta şi istoria au făcut din Bazilica „Santa Maria Maggiore” un model şi un simbol al evlaviei creştine faţă de Preacurata Fecioară Maria. Pentru acest motiv, în anul 1568 s-a introdus în calendarul roman comemorarea sfinţirii, ca o chemare şi un îndemn la cultivarea şi adâncirea devoţiunii către Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu. Mai mult decât splendoarea monumentală a bazilicii, istoria străveche ne destăinuie taina acestei devoţiuni; chiar şi în timpul călduros al verii, Sfânta Maria face să apară stratul de zăpadă imaculată, adevărata temelie a lăcaşului închinat ei. Cinstirea Fecioarei fără pată îl ajută pe creştin să-şi păstreze nevinovăţia sufletului chiar în mijlocul unei lumi aprinse de focul patimilor şi, pe temelia nevinovăţiei, să înalţe templul viu al vieţii închinate lui Dumnezeu.

Comentarii

comentarii