România produce mult lapte, dar procesează puțin. Importurile de lactate au ajuns la un miliard de euro

Crescătorii de animale din Caraș Severin nu au unde preda laptele de la animale. România produce anual aproximativ 4,4 milioane de tone de lapte crud, ocupând locul al zecelea în Uniunea Europeană după volumul producției. Cu toate acestea, doar o treime din cantitatea obținută ajunge în unitățile de procesare industrială, ceea ce plasează țara noastră abia pe locul 17 în UE în ceea ce privește colectarea laptelui.

Datele sunt prezentate într-un raport privind sectorul laptelui și produselor lactate realizat de Consiliul Concurenței.

Analiza arată că efectivele de vaci de lapte au continuat să scadă în ultimul deceniu. Dacă în 2014 România avea aproximativ 1,19 milioane de capete, în 2024 numărul acestora a coborât la circa 1,08 milioane, înregistrând o reducere de aproape 10%.

În acest context, numeroase ferme de mici dimensiuni depind de un singur procesator sau de un singur centru de colectare, situație care le limitează capacitatea de negociere și influențează prețul obținut pentru producție.

Pe de altă parte, cererea internă de produse lactate continuă să depășească oferta locală, ceea ce alimentează creșterea importurilor. În 2025, valoarea produselor lactate aduse din străinătate a ajuns la aproximativ un miliard de euro, iar deficitul comercial al României în acest sector s-a apropiat de 700 de milioane de euro.

Ungaria își menține poziția de principal furnizor extern de produse lactate pentru piața românească, asigurând între 67% și 78% din volumul total al importurilor în perioada 2014–2025.

O altă mare problemă este legată de laptele produs în gospodării. Cei mai mulți săteni au maxim dăuă sau maxim 3 vaci. În concepția guvernanților, omul ar trebui obligatoriu să aibă mașină de muls și tanc de răcire și abia în condițiile astea ar putea preda laptele ,,la centrul de colectare”. Centre care nu mai există de mult fiindcă în Banatul Montan nu mai există nici un centru de colectare. Cauza – laptele importat de procesatori. Și atunci, omul ce să facă cu munca lui?

Gheorghe R. are doar două vaci. Aduna laptele o săptămână, îl punea la prins, ca să facă brânză dulce, produce smântână, telemea pe care le vindea la piață sâmbăta și duminica. Laptele muls sâmbăta seara și duminică, cu mult înainte să cânte cocoșul, îl punea în PET-uri noi-nouțe, cumpărate la bax, iar clienții roiau în jurul lui. „Ajungeam la piață la 5 ca să prind loc la masă, că știa lumea unde să mă găsească. Veneau profesori la mine, doctori, avocați. Aveam doi-trei și de la APIA. La 9 aveam taraba goală și până pleca trenul la 10 la Caransebeș, cumpăram și eu ce mai trebuia acasă: zahăr, ulei, sare”, povestește bătrânul. De pe urma vacilor trăiam și eu și bătrâna mea. Avem de toate din grădină – că muncim tot anul la câmp, avem carne de porc la congelator, răchie, dar mai trebuie și bani pentru zahăr, ulei sau curent și impozite.

Și ca el sunt mulți în satele din Banatul Montan. De ani de zile, ruscanii și teregovenii vin de la aproape 100 de km cu lapte și lactate pentru reșițeni. Ar fi mai aproape de Caransebeș, dar acolo piața este ocupată de cei din jurul orașului. Nici pentru ei nu va fi mai bine. Ori, să nu uităm de câlnicenii și moniomenții ce stau cu pet-ul cu lapte la Intim, Victoria sau la Gambrinus în Micro III. Oamenii au sălașe, mulg vacile și de multe ori, laptele este cald în sticlele din plastic pe care le țin ascunse pe sub haine de teama ,,gardienilor” publici. Este ilegal, dar la piață nu au loc sau aici au deja clienții lor. Mai rămâne varianta cu ,,laptele la cont” adică, țăranii vin și aduc laptele direct la ușa cumpărătorului, dar cât o merge și asta. Poate că la indicațiile prețioase ale altora, se va înființa și o poliție a laptelui după celebra poliție a pătrunjelului

Raportul integral poate fi consultat AICI: Raport preliminar al studiului privind sectorul laptelui și al produselor lactate

Citește întreg Raportul preliminar al studiului privind sectorul laptelui și al produselor lactate AICI: https://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2026/06/Raport-studiu-lapte-iunie-2026.pdf

Citeste si

ANUNȚ OPRIRE APĂ în ANINA – 17.07.2026 – avarie

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă,suntem nevoiți să întrerupem furnizarea …