În final, care pe care, sau, cine are dreptate ? Polițiștii din Forotic acuzați de violență

politie agresiuneÎn data de 9 iunie a.c., în jurul orelor 23.30, o femeie din Comorâşte a
sesizat Postul de Poliţie Forotic cu privire la faptul că soţul acesteia, aflat în stare
de ebrietate o ameninţă cu un topor şi s-a refugiat împreună cu trei copii minori ai
săi la mama sa.
În urma investigaţiilor s-a constatat că urmare a consumului de alcool, în
cursul zilei de 9 iunie a.c., M.NARCIS, în vârstă de 36 ani, a devenit agresiv, a
forţat uşa locuinţei unde s-a refugiat soţia sa şi i-a ameninţat cu un topor pe toţi
cei aflaţi în interior.
La faţa locului a ajuns un lucrător al Postului de Poliţie Forotic care ia solicitat bărbatului recalcitrant să-l lase pe cel de-al patrulea copil minor să meargă la mama sa, însă bărbatul a refuzat.
Având în vederea faptul că bărbatul s-a manifestat agresiv la faţa locului au
sosit alţi doi poliţişti. Deşi iniţial nu s-a opus pentru a fi condus la sediul secţiei,
ulterior a fost necesară încătuşarea acestuia.
De la faţa locului a fost ridicat în vederea cercetărilor toporul folosit de
agresor.
La sediul poliţiei a declarat că se simte rău fiind condus de poliţişti iniţial
la Spitalul Oraviţa, iar ulterior la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost acordate
îngrijiri medicale.
Faţă de bărbat se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
de violare de domiciliu, ameninţare şi portul fără drept de arme albe în locuri
publice.
În data de 10 iunie a.c. bărbatul a depus o plângere faţă de poliţişti pentru
săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. În cadrul sesizării au fost făcute
primele verificări şi va fi înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-
Severin pentru competentă soluţionare.

Comentarii

comentarii

One thought on “În final, care pe care, sau, cine are dreptate ? Polițiștii din Forotic acuzați de violență

Comments are closed.